fbpx

Virtual | Real

Arta digitală devine reală. Sau realul devine parte din virtual. Sau coexistă amândouă, fără o delimitare clară. Fără să-şi propună să dea un verdict decisiv în niciunul din sensuri, arta digitală experimentează cu toate modurile posibile de interacţiune dintre aceste două naturi, creând astfel loc pentru şi mai multe interpretări.  

Ioana Păunescu

Proiecţii coregrafice

Virtual | Real

Hakanai este un spectacol coregrafic în care scena este delimitată de patru ecrane; mişcările dansatoarei sunt continuate de cele ale graficii şi invers – grafica generează mişcare a corpului, ca şi cum realul şi virtualul ar fi, aici, o unică entitate. Creatorii spectacolului, compania Adrien M/Claire B, au ales special titlul – hakanai descrie, în japoneză, ideea de efemer şi fragil, şi este un cuvânt compus prin asocierea a două caractere care, luate independent, înseamnă om, respectiv vis. Premiera spectacolului a avut loc acum doi ani însă artiştii continuă să facă înconjurul lumii cu el. În iulie 2015, de exemplu, îi găsim la Barcelona, în cadrul festivalului Grec.

Virtual | Real

Virtual | Real

Virtual | Real

Virtual | Real

Virtual | Real

În aceeaşi zonă a conexiunii dintre dans şi universul oniric, colectivul de artişti multimedia Fuse* au creat, anul trecut, o „translaţie de la elementele latente ale visului la un conţinut real” după cum găsim în propria lor descriere a spectacolului  Ljós. În acest caz, proiecţia virtuală este în background iar starea de vis e simbolizată prin cablurile de care performerul este suspendat. Următorul festival în cadrul căruia putem vedea Ljós este Digital Graffiti 2015 din Florida, de la începutul lunii iunie.

Virtual | Real

Proiecţii arhitecturale

Şi spaţiul arhitectural are parte de coregrafii digitale dedicate. Daydream, de exemplu, este o instalaţie audiovizuală care „generează distorsiuni spaţiale, explică autorii, Nototak Studio. Relaţia dintre spaţiu şi timp, acceleraţia, contracţia, schimbările şi metamorfozele sunt noţiunile de referinţă pentru acest proiect. Lumina generează spaţii abstracte iar sunetul defineşte ecoul spaţiilor virtuale.” Daydream a cunoscut, deja, mai multe variante – adaptări pentru diferite locaţii specifice, în cadrul a diverse evenimente multimedia, cum ar fi Festivalul de lumini din Gent sau Festivalul 90db din Roma. Următoarea instalaţie semnată Nonotak Studio este anunţată pentru Festivalul de lumini de la Ierusalim, de la începutul lunii iunie. 

Virtual | Real

Blueprint vorbeşte despre plin şi gol, despre ornament şi structură, despre arhitectură ca repetiţie infinită „a unei ordini cosmice” dar şi ca „adăpost construit în calea infinitului” spune Joanie Lemercier, artist vizual. Proiectul ei este alăctuit dintr-un turn flancat de două ecrane dispuse orizontal iar coloana sonoră (semantă de James Ginzburg) reprezintă procesarea, augumentarea şi mixarea cu elemente electronice a unor înregistrări de contrabas ale lui Yair Elazar Glotman. Blueprint a fost prezentat în cadrul Bienalei de artă digitală STRP din Eindhoven, de la sfârşitul lunii martie 2015.

Virtual | Real

Virtual | Real

Proiecţii cinematografice

Guillaume Marmin este un artist din Lyon care caută moduri alternative de exprimare cinematică, eliberate de orice constrângeri lingvistice, şi explorează, astfel, legătura dintre film şi muzică, prin colaborări cu creatori de muzică electronică sau artişti rock, sau dintre film şi teatru. Hara este o instalaţie-container prezentată în premieră, alături de Frédéric Marolleau (care semnează coloana sonoră) tot în cadrul Bienalei STRP.

Virtual | Real

Direcţiile alternative ale cinematografiei par a fi, de altfel, cele mai diverse şi mai strâns legate de arta digitală. Pentru a accentua acest aspect şi, mai ales, pentru a conferi un suport special cinematografului de artă, Festivalul de film de la Rotterdam a găzduit, pe 24 ianuarie 2014, premiera proiectului Vertical Cinema, o suită de zece lucrări experimentale, prezentate pe peliculă de 35 de milimetri şi proiectate pe un ecran vertical grandios, graţie unui proiector special conceput.

Virtual | Real

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0