De vorbă cu Ovidiu Solcan despre colaje pop-art
Absolvent al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti, Ovidiu Solcan, un tânăr artist de colaje pop-art realizează lucrări spectaculoase decupând şi lipind bucăţi din reviste. Despre această pasiune a lui şi despre colecţiile de colaje realizate până în prezent ne-a povestit în cadrul interviului de mai jos.
Prima oară când am văzut colajele am rămas uimit. Câtă răbdare îţi trebuie?
20-50 ore depinde de dimensiune. Dar să nu crezi că mă plictisesc în timp ce le fac. Răsfoiesc mii de pagini în timp ce caut bucăţi care îmi plac. Practic cea mai mare parte a timpului constă în răsfoirea de reviste. Şi pentru mine acest lucru este foarte relaxant. Mă mai opresc, mai citesc un articol, găsesc mii de surse de inspiraţie, văd noile tendinţe în modă… e chiar frumos
Ce înseamnă pentru tine ce faci aici?
O încercare de a rămâne în istorie, o modalitate de exprimare, un mod de a mă relaxa şi asculta muzică bună, o căutare, înseamnă o foarte multe lucruri… Dar cel mai important cred că este momentul în care termin o lucrare. Satisfacţia de acolo vine. Când vezi rezultatul final. Deşi ai în cap ideea şi ştii cam cum va arăta abia când finalizezi în proporţie de 90% din lucrare îţi poţi da seama ce a ieşit. Şi pentru mine e o surpiză pentru cu nu pot să ştiu dinainte ce bucăţi de revistă voi folosi şi efectul final. E foarte interesant să ai o idée dar să nu ştii cum se va contura, să descoperi pe parcurs elemente ce îţi plac şi modalităţi de a le îmbina ca să ajungi la ceea ce vizualizai la inceput.
Te-ai gândit să faci colaje şi cu alte materiale?
Da, am si incercat. A fost un eşec total. Am renunţat repede la idee. Revistele sunt cel mai bun material pentru mine în momentul acesta. După ce am încercat şi cu frunze şi cu bucăţi de metale şi alte materiale care mi se păreau interesante am renunţat repede. Totuşi, dacă pe viitor o să mai găsesc alte lucruri care să mi se pară interesante voi încerca. Dar nu va fi uşor ca un material să-mi stârnească interesul. Aveam la un moment dat o idee de a cumpăra mai multe lucrări ale altor artişti pe care să le folosesc la un colaj. Încă mă gândesc la asta, dar nu am ideea bine structurată.
Poţi să faci şi colaje mai mari faţă de ce ai în prezent?
Sigur. Oricum, am ajuns să cresc dimensiunea lucrărilor în timp. Dacă la început lucram pe 50×50 cm, acum în general prefer dimensiuni de 120x120cm. E dimensiunea optimă pentru mine. Dar am în plan şi câteva colaje puţin ieşite din scară. Peste 2m. Ca dimensiune maximă nu cred că poate exista. Dacă o idee mi se pare suficient de bună şi consider că se poate realiza doar pe calcanul unui bloc o să o fac.
Cum te situezi în relaţia cu noua artă digitală şi posibilităţile aproape infinite de a crea artă digitală?
În strânsă legătură. În primul rând am renunţat la a folosi pozele făcute de alţii. Am început să lucrez doar cu poze făcute de mine. Fotografia e o altă pasiune. În plus, ajută la a înţelege mai bine subiectul. După fotografie încep să fac un colaj digital în care îmi dau seama de direcţia pe care vreau să merg. Câteodată folosesc bucăţi din printuri făcute de mine ca suport. Practic tot conceptul e realizat digital. După asta se transpun unele părţi printate pe placă de mus. Şi de aici încep lucrul fizic cu bucăţi de reviste. Multă vreme am facut şi colaje digitale. Încă mai fac. Dar nu transmit la fel. Sunt plate. Nu au aceeaşi vibraţie, nu trăieşti acelaşi sentiment când eşti la 1m în faţa lor.
În plus mă deranjeaza foarte mult faptul că un colaj digital poate fi printat în 5000 de exemplare şi sunt toate „originale”. Un colaj realizat de mine practic e imposibil de copiat. Ştii că doar tu il ai. Şi că nu va mai putea fi unul la fel. E practic imposibil să îţi dai seama fiecare bucată din ce revistă ai luat-o, să o rupi la fel. M-a intrebat cineva la un moment dat: Poţi să mai faci unul la fel? 🙂 Păi, tu ce crezi?
Cum ai început să creezi colaje?
Acum mai mulţi ani pictam. În acelaşi timp făceam şi colaje digitale. De multe ori mi-ar fi placut să pot da crop la nişte poze şi să le introduc în tablouri. Având câteva reviste la îndemână la un moment dat am făcut asta cu 2-3 bucăţi dintr-o revistă. Mi-a placut rezultatul. În timp am ajuns să am mai mult colaj decat acrylic. Iar într-un final am renuţat de tot la vopseluri. Şi cam ăsta a fost drumul. Desigur a durat ceva până să ajung la nişte rezultate pe care să vreau să le expun. Nu au ieşit din prima aşa. Ţine şi de exerciţiu, cu siguranţă. La început eram foarte stresat să le fac cât mai corecte, fiecare bucată era foarte atent pusă, acum totul vine natural. Iar daca nu am lipit ceva bine nu încerc să repar sau înlocuiesc, pur şi simplu las aşa piesa.
Dacă nu ai fi ales colajele ca metodă de exprimare, atunci care ar fi fost alt mod prin care să te exprimi?
Greu de spus. Am ales colajele pentru că aici am ajuns la un rezultat de care sunt mulţumit. Îmi place la nebunie să fac muzică. Semplez bucăţi mici din alte melodii şi le amestec până iese ceva ce sună bine pentru mine. Vom vedea în timp dacă şi pentru altii.
Fac si fotografie, am început să filmez. Fotografia de fashion mi se pare genială. Mă atrage ca un magnet. Pe de altă parte mi-e clar că vreau să fac regie. Deci nu cred că doar colajele sunt singurul mod de a mă exprima. Sunt doar unul din ele.
Ce se află în spatele unui colaj? Există o poveste a fiecăruia?
Cu siguranţă. Când am făcut seria cu vedete eram într-o perioadă în care mă uitam doar la filme clasice cu celebrităţi. Am văzut toate filmele pe care le-a făcut Elvis de exemplu.
Seria cu picioarele de femeie au fost făcute cu o prietenă care are foarte mulţi pantofi. Atunci a fost momentul în care l-am descoperit pe Louboutin şi am început să înţeleg de ce e ok să ai 50 de perechi de pantofi. Clar fiecare colaj are o poveste. Mai mult sau mai puţin interesantă 🙂
Uitându-mă la colajele tale mi se pare că vad ceva din joaca unui copil!
Picasso parcă spunea „cu toţii ne naştem artişti. Doar câţiva rămân şi pe parcursul vieţii”. Din punctul acesta de vedere sper că încă sunt copil. Da, e o joacă. N-ar avea cum să nu fie să rupi hârtii şi să le lipeşti încercând să reprezinţi ceva. Făceam asta şi la grădiniţă deci… clar e o joacă.
Ce voiai să devii când erai copil?
Pilot de Formula 1. Încă aş vrea! Deşi pe vremea aceea spectacolul parcă era mai mare. Da, n-am ştiut de mic ce vreau să fiu. Nici nu cred că e bine să iţi fixezi de mic o direcţie şi să mergi pe ea. E ok să experimentezi.
În colaje ai mai multe imagini cu nuduri.
Da. Ar trebui interzise minorilor sub 18 ani :). Procentual, nu cred că depăşesc 10%, deci nu sunt chiar aşa de multe. Cred ca ele atrag mai mult atenţia. Cred că nuditatea atrage atenţia. Şi e normal să fie aşa. Sunt şi aceste nuduri bucăţi pe care le găsesc în reviste. Nu mă feresc să le folosesc. Nu le caut în mod special, dar nici nu mă feresc să le folosesc. În mare parte folosesc reviste de fashion sau de artă. Au suprafeţe mari pline de culoare şi asta mă ajută foarte mult, îmi dau viteză de execuţie. Iar în aceste reviste se întâlnesc foarte des şi nuduri. Cum îmi place foarte mult fotografia mă opresc des asupra pozelor cu nuduri pentru că pot studia lumina folosită. E foarte uşor de înţeles pe un nud ce fel de lumini a folosit fotograful. Probabil de-asta apar şi nuduri în lucrările mele.
Cum îţi ies colajele, ca să zic aşa? Care este tehnica ce stă la baza alcătuirii acestor colaje?
O schită, multe reviste (dar multe) şi foarte mult lipici. Întâi vine idea. Vin multe idei. Puţine se materializează. După idee vine o şedinţă foto. Aici pot fi implicat doar eu sau o echipa mai mare. De obicei vreau să duc fotografia cât de departe pot. Cât să arate bine doar fotografia. Practic sa fie o fotografie ce ar putea să apară într-o revistă. După fotografie vine partea de retouch pe calculator. Dupa ce am fotografia încep să gândesc colajul, care e ideea pe care vreau să merg şi dacă folosesc direct poza sau mai adaug elemente digitale.
Cand şi unde mai vedem colajele tale?
Abia am inceput să le expun. De asta se ocupă un prieten foarte bun şi o face foarte bine. El a şi venit cu ideea de a le expune. Aveam şi eu ideea asta în cap dar nu cred ca aş fi facut-o dacă nu era el. El se ocupă să caute galerii şi alte locuri neconvenţionale de a le expune. De aceea eu nu mă implic în partea aceasta de promovare/expunere. El a facut şi ca acest interviu să se întâmple. Tot el se ocupă şi de vânzarea lucrărilor. Deci nu pot răspunde eu prea multe la această intrebare.
Pe Ovidiu Solcan îl puteţi urmări aici: http://www.behance.net/OvidiuSolcan