fbpx

Fără mine, o expoziţie deINTERESE

Foarte probabil, titlul acestei expoziţii–experiment este unul intrigant pentru cei prea puţin familiari cu formula prezentărilor publice ale artei lui Gili Mocanu. Fără mine vine însă după Fără titlu (Galeria deINTERESE, 2002), Fără inspiraţie (Galeria Prometheus, 2003) şi Fără tehnică (Galeria H’art, 2005) – o serie de expoziţii definitorii pentru receptarea creaţiei artistului şi momente de turnură teoretică ori stilistică ce au impus autorului un proces (uneori incomod) de autoevaluare. Mai mult decât atât, expoziţia instalată acum în spaţiul Independent 84 – un artist-run-space nou inaugurat în Bucureşti – reactivează o formulă de lucru „în echipă” ce pedalează pe spiritul critic şi disponibilitatea către ludic, formulă cândva înregistrată sub numele deINTERESE.

Fără mine, o expoziţie deINTERESE

Fără mine selectează piese aflate în colecţia lui Gili Mocanu şi aduce în vedere trei lucrări inedite ale artistului. Nu vorbim însă despre o colecţie propriu-zisă, de artă. Vorbim despre imagini care s-au salvat dintr-un anonimat uşor de înţeles, prin simpla decizie de moment a artistului. Vorbim, practic, de o colecţie de momente, şi vesele – şi triste, în relaţie cu care imaginea de faţă întreţine o funcţie mnemonică. Poate că cei doi – Gili Mocanu şi Oana Tănase – ar fi întârziat mult mai mult asupra ideii de a prezenta public această colecţie alcătuită de-a lungul timpului. Poate că s-ar fi mulţumit doar amuzându-se în a-şi închipui situaţia. Au apreciat însă oportunitatea acestui demers odată cu discuţiile de atelier, deINTERESE, referitoare deopotrivă la figurativul din arta românească recentă şi la angajamentul social al artistului.

Fără mine, o expoziţie deINTERESE

Fără mine expune şi un colaj de Bârlădeanu, extras din depozitul H’art fără ştiinţa galeristului, şi un autoportret al lui Cezanne semnat de Leonardo, piesă decisă de Gili Mocanu şi Elena Albu în interiorul unui robot drawing booth din City Mall-ul din Constanţa. De multe ori povestea cântărăşte în defavoarea lucrării.

Fără mine, o expoziţie deINTERESE

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0