fbpx

Hello, My Name is Paul Smith

Cunoscut si prin prisma diverselor colaborări cu Mini Cooper, Evian, Burton, Maharam sau Cappellini, Sir Paul Smith a construit o afacere de milioane de lire prin gesturi simple, cu umor şi culoare, creând „o experienţă plăcută din lucruri anoste şi comune”, cum spune Donna Loveday, curatorul expoziţiei deschise la Design Museum.

Text: Ioana Păunescu
Foto: Anthony Crolla, Luke Hayes, London Design Museum

Hello, My Name is Paul Smith

Dacă în 1995 Design Museum din Londra a marcat prin expoziţia True Brit împlinirea a 25 de ani de la începuturile companiei, show-ul de acum lasă designul vestimentar pe planul secund, punând în scenă, la propriu, fiecare capitol al carierei lui Sir Paul Smith: o replică, scara 1:1, a primului magazin deschis în 1970 (un spaţiu de 3 x 3 metri din Nottingham); un mock-up pictat manual al camerei de hotel din Paris în care, în 1976, designerul a prezentat câtorva clienţi prima sa colecţie; o reproducere a biroului personal (cunoscut ca fiind o colecţie de curiozităţi, obiecte adunate din călătorii, schiţe, muzică, biciclete şi cărţi); o zonă din studioul de design din Covent Garden, cu tot cu mostre de materiale, schiţe şi paletare de culori.

Hello, My Name is Paul Smith

Creaţiile vestimentare care l-au făcut celebru au fost selecţionate cu parcimonie. În schimb, universul personal este expus cu generozitate, prin nenumărate imagini (Paul Smith este fotograf pasionat) şi obiecte care ilustrează unul din line-urile lui favorite: you can find inspiration in everything.

O instalaţie video, intitulată Inside Paul’s Head – o veritabilă cameră obscură tapetată cu ecrane tv de toate dimensiunile, pe care se derulează montaje video, transpune vizual metamorfozarea surselor de inspiraţie în patternurile iconice ale hainelor şi accesoriilor.

Hello, My Name is Paul Smith

Hello, My Name is Paul Smith

Un perete tapetat cu 70 000 de nasturi, incluzând toate modelele şi toate formele din magazinele Paul Smith din lume, face trimitere la imaginea ultimului magazin, deschis în august anul trecut, pe Albemarle Street – aici, o cameră are pereţii integral decoraţi cu piese de domino, 26 000 la număr.

Odată cu vernisajul expoziţiei, a fost lansat şi catalogul Hello, my name is Paul Smith,publicat de Rizzoli şi realizat în asociere cu Design Museum, precum şi aplicaţia iPad cu acelaşi nume, care oferă, prin câteva instrumente – My Eyes, My Notes, My Inspiration şi My Staircase, acces la întreg universul designerului.

Hello, My Name is Paul Smith

London Design Museum, de văzut până pe 22.06.2014.

www.designmuseum.org
www.paulsmith.co.uk

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0