Peace Pavilion
Pavilionul realizat în acest an de Atelier Zündel Cristea la Londra este o instalaţie temporară concepută ca modalitate alternativă de experimentare a oraşului şi angajare directă a locuitorilor în negocierea spaţiului înconjurător. Obiectul arhitectural devine aici un mediator între locuitori şi natură, asociată adeseori originilor bucuriei, prin intermediul căruia aceştia participă la un ansamblu de practici menite să declanşeze emoţii şi să stimuleze reacţia simţurilor.
Amplasat într-o grădină imensă ce deserveşte mai multe micro-comunităţi şi funcţii, pavilionul este gândit ca o structură temporară transportabilă şi imaginează un spaţiu intim şi public în acelaşi timp. Nevoia de socializare, relaxare şi discuţii devine un spaţiu de reflecţie, contribuind la intenţia arhitecţilor de a transpune formal ideea de pace şi de a amprenta spaţiul sub forma unui mediu deschis, unde locuitorii pot experimenta arhitectura ca structură non-intruzivă.
Pavilionul Peace se bazează simultan pe ideea de participare şi pe un angajament de a crea un sentiment de linişte şi frumuseţe, dar şi de a propune o valoare estetică a spaţiului de relaţionare. În acest fel, echilibrul formal şi dinamic al structurii traduce nevoia de echilibru mental şi emoţional, accentuând principalele idei care au stat la baza conceptului: armonie, linişte, puritate, bucurie, calm şi reconciliere. Echilibrul formal este dat de tratarea structurii sub forma unui obiect sculptural unde simetria perfectă şi caracterul fluid al formei se adresează direct simţurilor.
Apelul la design parametric pentru studiul membranelor extensibile şi concepţia geometrică a suprafeţelor curbe nu transformă aici obiectul arhitectural într-un obiect neutru, ci generează o formă organică şi naturală. Pavilionul anulează totodată dihotomia interior-exterior şi explorează potenţialul unei structuri unde caracterul fluid exprimă intenţia arhitecţilor de a traduce spaţiul în termenii bucuriei simple.
Obiectul devine un sistem natural deschis ce poate funcţiona ca nod participativ pentru o serie de contexte diferite, iar aspectul ecologic implicit accentuează nevoia de a restabili echilibrul organic şi nemediat cu natura. Forma pavilionului reprezintă totodată o structură metabolică de auto-reglare expresivă ce urmăreşte mai puţin texturile sau stratificările spaţiale cât deschiderea relaţiilor şi capacitatea vizitatorilor de a-şi reprezenta pavilionul fără niciun alt fel de intermediere formal-conceptuală. Există un minim de fixitate necesară delimitării unui spaţiu public, iar fluxul oamenilor generează ritmul şi cadenţa socializării.
Teritoriul sau spaţialitatea pe care o descrie pavilionul ţine de o expresie hibridă şi reversibilă, de o intervenţie subtilă ce exprimă o nouă politică a practicii arhitecturale în raport cu oraşul. Aici, marile transformări ţin de capacitatea de a imagina micro-structuri active, deschise, unde spaţiul urban se transformă prin intermediul unor acţiuni şi evenimente cu caracter nucleo-celular.
Structura îşi exprimă autonomia în raport cu construitul şi invită la regândirea şi implicarea diferită a sferei private la nivel micro-arhitectural, pentru a accentua faptul că fericirea indivizilor nu (mai) ţine de obiecte specifice, ci de medii deschise.
Atelier Zündel Cristea este o firmă de arhitectură fondată de Grégoire Zündel şi Irina Cristea în ianuarie 2001, în prezent cu sediul la Paris. Irina Cristea s-a născut la Bucureşti şi a absolvit ENSA Strasbourg în 1995, după o serie de studii în arhitectură la London South Bank University şi Ion Mincu din Bucureşti. Grégoire Zündel s-a născut în Colmar şi a absolvit ENSA Strasbourg în 1995; în 2004-2006 a fost conferenţiar invitat la ENSA Strasbourg. Au realizat până acum numeroase proiecte în situaţii urbane complexe, de cele mai multe ori comenzi publice din domeniile sport, medicină, locuinţe, educaţie şi sectorul serviciilor.
Sabin Borş: Ce anume oferă valoare unui spaţiu sau unei împrejurimi?
Irina Cristea: „Valoarea” unui spaţiu dat sau a unei împrejurimi este dată de calitatea fiecăruia dintre elementele sale, dar şi de capacitatea acestora de a fuziona şi de a se susţine reciproc. În cazul Bethnal Green, parcul, muzeul şi bisericile din împrejurimi formează o zonă liniştită în oraşul zgomotos din East London. Acest mic pavilion a fost instalat acolo timp de cinci săptămâni pentru a înlesni interacţiunea cu frumuseţea naturală a locaţiei şi pentru a invita oamenii să perceapă cartierul în mod diferit. Pavilionul şi Grădina îşi evidenţiază reciproc calităţile.
S.B.: Ce construieşte de fapt arhitectura – o realitate sau un plan imaginar?
I.C.: Pentru mine, arhitectura trebuie să perfecţioneze realitatea. Ea foloseşte imaginarul pentru a schimba realitatea. Pavilionul este un obiect real, însă el face totodată apel la imaginaţia fiecăruia. Vizitatorii s-au bucurat cu adevărat de prezenţa sa şi şi-au imaginat o mulţime de lucruri pe care să le facă: s-au urcat pe el, au stat în jurul lui şi l-au privit, au pătruns înăuntru, s-au fotografiat alături de el.
S.B.: Care este rolul experimentului în arhitectură?
I.C.: Experimentele pot deschide noi posibilităţi de a gândi, de a realiza sau de a percepe arhitectura. Ele ajută la utilizarea noilor tehnologii şi a noilor materiale. Progresul se bazează pe o mulţime de experimente şi riscuri.
S.B.: Cum explicaţi relaţia dintre experiment şi responsabilitate?
I.C.: Atunci când vine vorba despre a face lucruri pentru oameni, ceea ce arhitectura face întotdeauna, nimeni nu poate ignora responsabilităţile acestora. În acest proiect ne-am simţit responsabili de bucuria oamenilor!
S.B.: Care sunt, din perspectiva dumneavoastră, principalele provocări ale arhitecturii viitoare?
I.C.: Împreună cu politica, arhitectura poate face foarte multe lucruri pentru dezvoltarea oraşelor. Profitând de noile tehnologii, arhitectura dezvoltă calităţile clădirilor şi reduce amprenta de carbon a acestora.
S.B.: Cum vor arăta oraşele în următorii 10-20 de ani?
I.C.: Până în 2030, oraşele vor cuprinde 60% din populaţia lumii (5 miliarde din 8.3 miliarde de oameni). Ele se vor extinde, mai ales în Asia şi Africa, iar acest fenomen nu va fi controlat de planuri urbanistice peste tot. În Europa, oraşele nu se vor extinde prea mult; unele dintre acestea, în funcţie de diversele politici, vor începe să-şi îmbunătăţească infrastructura şi să reducă amprenta de carbon… În ceea ce ne priveşte, sperăm să putem realiza clădiri mai inteligente, adaptate nevoilor umane.