fbpx

Piese fine din porţelan semnate Alexandra Constantinescu

Alexandra a terminat sculptura la Universitatea de Artă şi Design din Cluj, însă a ales ceramica. Delicateţea pieselor pe care le creează impune un stil propriu, organic şi diafan.

Articol realizat de designist.ro

„Îmi place culoarea, îmi place textura şi mai mult decât orice îmi place să stau cu mâinile în lut şi să mă joc”, ne spune Alexandra Constantinescu. Creaţiile ei par integrate unei colecţii unitare, organice: majoritatea sunt albe, cu verde sau turcoaz şi excrescenţe vegetale delicate. Alexandra lucrează separat fiecare bumb vegetal şi le aplică pieselor înainte de ardere. Ceramica ei nu trădează însă munca extraordinară din spatele fiecărei piese, este simplă şi graţioasă.

Anul acesta, pe lângă dezvoltarea colecţiei pentru masă (vase, boluri, căni şi ceainice noi) şi a celei de ghivece, Alexandra a creat primele lămpi ceramice. Le-am văzut în premieră la evenimentul Designist din mai – Made in RO. târg de design românesc, şi sperăm ca Alexandra să ne surprindă în continuare cu noi texturi şi forme ceramice.

O puteţi urmări pe www.constantinescualexandra.blogspot.ro.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0