Sinaia redescoperită
La cererea obsesivă a publicului spectator, suntem obligaţi să reluăm în 2014 cea mai îndrăgită şi populară rubrică din întreg igloo-ul (după IRSOP): cea dedicată turismului inteligent de medie, scurtă sau lungă şedere pe teritoriul geografic naţional. De data aceasta, în ciuda aşteptărilor unor destinaţii misterioase şi total necunoscute publicului larg, am ales una de care orice posesor de IQ peste nivelul internării în instituţii specializate a auzit: Sinaia.
Ce dracu’, pardon, Dumnezeu vom fi căutat noi taman pe moţul Văii Prahovei, adică acolo unde se duce tot românul cu chef de munte, cu trenul sau cu maşina sa foarte mare şi albă, fie el în palton sau trening, ar fi normal să se întrebe toată lumea. De fapt, cine nu s-a întrebat deja în mod spontan este rugat să părăsească articolul cât mai iute, că înseamnă că ne desconsideră. Celor rămaşi voi începe prin a le şopti că lucrurile nu sunt ce par a fi. Şi să nu se teamă prea tare, că nu le vom recomanda hotelul Sinaia (nu că n-ar fi bun, oricum habar n-am, dar nu e treaba noastră) şi o vizită ghidată la Peleş, că pe-astea le pot găsi la toate agenţiile de turism care vând Valea Prahovei. Deci, relaxaţi-vă, păstrând totuşi centurile legate, căci treaba noastră sinaită se va petrece prin locuri pe care fie nu le-aţi văzut niciodată, fie nu ştiţi că le-aţi văzut.
Să începem, în buna tradiţie a seriei noastre, cu locul de aterizare. De care probabil că nu foarte multă lume a auzit (ceea ce e bine, credeţi-mă), nu însă şi publicul nostru fidel, căci despre Villa Poem Boem am mai avut ocazia să povestim în variile noastre publicaţii. Aflată pe strada principală din cartierul Cumpătu, casa proiectată de Toma T. Socolescu în 1925 este o mică bijuterie neoromânească, cu parament din piatră şi cărămidă ornamentală şi foişor cu coloane albe. Şi ca să nu credeţi că treaba cu bijuteria a fost doar o vetustă figură de stil, mai trebuie spus că vila a fost construită pentru a fi făcută cadou soţiei arhitectului. Aviz arhitecţilor, deci: nu mai faceţi cadou soţiilor (partenerelor etc.) bijuterii, ci case la munte căci, iată, aşa se făcea în vremurile bune. Prin urmare, amatorii de weekenduri romantice şi-au găsit destinaţia ideală – să locuiască într-un cadou. Cu d, nu cu v, atenţie la corectură. Cadou fiind ea la origine şi arhitect cel ce a oferit-o, vă puteţi imagina că nu vorbim de o casă uriaşă, ci mai degrabă micuţă, senzaţia pe care o ai când intri prima oară aici e că ai pătruns într-un fel de cochilie, croită perfect pentru a adăposti oameni care vor să-şi fie aproape. Un fel de vizuină cochetă şi elegantă, în care spaţiile te adună, te strâng laolaltă. Cumva proporţiile camerelor şi a întregii construcţii sunt cele ale intimităţii împărtăşite, a unui cald împreună. O casă ca un imn închinat lui laolaltă. Refăcută între 2006 şi 2009 după decenii de utilizare socialist-nesimţită, casa şi-a recuperat şi înnoit farmecul de altădată, printr-o amenajare cu arome franţuzeşti în ticluirea căreia se simte o mână şi o sensibilitate feminină. Trei dormitoare cu băi proprii (unul dintre ele amenajat în cheie neo-brâncovenească în fostul garaj al vilei), o mansardă – ideală pentru copii – şi o cameră de zi împărţită în sufragerie şi salon de o arcadă sprijinită pe două coloane grăsuţe sunt spaţiile principale ale Poemului. Bucătăria, sauna, terasele şi grădina nu le-am mai menţionat ca să mai aveţi ceva de descoperit şi singuri. Pe de altă parte, dacă v-am stârnit interesul, ceva mai multe detalii puteţi găsi în marile lucrări editoriale anterior publicate de noi. Sau direct pe site-ul Villei.
Bun, odată cazaţi însă, firesc ar fi să vă întrebaţi ce anume ar fi de făcut prin localitate sau împrejurimi, altfel decât turistul mediu şi poate altfel decât până acum. Prin urmare, dacă ar fi să evităm drumul la cotă, mănăstirea Cantacuzinului sinait, Castelul Peleş şi variile sale complemente regale, parcul şi Casino-ul, că le-am tot văzut, ce am putea face? De exemplu, să încercăm să luăm legătura cu o proaspătă asociaţie locală, numită Redescoperă Sinaia, care şi-a propus nici mai mult nici mai puţin decât să, aţi ghicit, ajute la redescoperirea unor locuri uitate sau neştiute ori neumblate ale localităţii cândva regale. Noi am căzut cu încredere în capcana întinsă de aceşti tineri pentru care voluntariatul nu e nici o ruşine şi nici o vorbă goală şi ne-am ales cu un tur al oraşului pe care altfel nu l-am fi făcut niciodată. Hai să vă, editorial deocamdată şi măcar, luăm şi pe voi puţin. Prima destinaţie, pentru care, cazaţi la Poem Boem cum sunteţi, nu aveţi nevoie de ghid, ar fi Casa memorială George Enescu, situată în Cumpătu, ceva mai sus de dormitorul dvs şi bine semnalizată ca să n-o puteţi rata. Deşi are reputaţia unui loc pitoresc, eu, cu riscul blasfemiei (prost înţelese) trebuie să mărturisesc că nu am rezonat deloc cu casa (restaurată rezonabil) la ale cărei planuri cică ar fi contribuit maestrul însuşi. Sau poate tocmai de-asta? Oricum, nedorind să vă stric plăcerea, n-am să insist. Nu pot să nu menţionez totuşi, în bine, dormitorul compozitorului, o lecţie de smerenie pentru oricine pe lumea asta.
Pe drumul de întoarcere, aveţi grijă că o să intersectaţi o vilă care pare a fi sora mai mare a Poemului nostru şi să nu vă păcăliţi. Casa N. Scorţeanu a fost proiectată tot de Toma T. Socolescu şi legenda locală spune că în urma celeilalte, cu care s-a dorit în mod explicit să se asemene. Cum anul construcţiei este tot 1925, judecaţi voi povestea. Lângă ea, o altă viluţă, integral din piatră şi fără acoperiş vizibil, pare paraşutată direct de pe litoral, semn că aculturaţia nu au inventat-o mitocanii contemporani de la Vama Veche şi 2 mai, ci că, ceva mai elaborat şi de mai bună calitate, a fost practicată dintotdeauna. De altfel, ce altceva este Sinaia dacă nu locul prin excelenţă al aculturaţiei arhitecturale practicată la scară mare?
Traversând râul către adevărata Sinaia, ne-am început turul din faţa fostului hotel Furnica, actualmente nimica, fost corp de gardă, viitor boutique hotel. Întrucât mi-e imposibil să descriu traseul la care am fost supuşi de Maria şi Andreea, cele două voluntare de care vorbeam mai devreme, am să mă refer, fragmentar şi discontinuu (şi nu punctual!), la casele pe lângă care am trecut şi care au constituit ţintele noastre. Deci, dacă vreţi adrese şi indicaţii, luaţi legătură cu asociaţia. Prima casă văzută, Vila Căpriţa, după cum scrie pe frontispiciu, ce ar fi aparţinut lui Irene Procopiu, doamna de onoare a Reginei Maria, se află astăzi într-o stare de degradare soră cu moartea. Foarte plăcută, înrudită ca arhitectură cu Bufetul de la şosea, casa nu pare a fi totuşi opera lui Mincu, de la care nu va fi rămas pe la Sinaia decât vila Robescu, pe care nu am găsit-o însă.
Foarte aproape se găseşte casa lui Nicolae Iorga, proiectată de acelaşi Socolescu, dar foarte diferită de Poemul Boem şi apropiată ca stil de casa de la Vălenii de Munte a istoricului. Acoperită, fericit, cu şiţă, întreţinută căci locuită de urmaşi, casa, uşor eclectică în notă românească, expune pe piano nobile un cerdac închis de stâlpi subţiri şi eleganţi din lemn ce continuă foişorul sprijinit pe coloane masive de zidărie.
Mergând mai departe pe urmele arhitecţilor epocii, găsim Vila Vânători, o mare casă care (după cum spune şi placa memorială) a aparţinut însuşi arhitectului Paul Smărăndescu. Distrusă de nemţi prin 1915 şi refăcută în 1919, tot neoromânească, tot degradată din motive de dispute între moştenitori, casa are reputaţia de a fi adăpostit mari petreceri în epoca dintre războaie, semn că arhitecţii se ocupau cu petrecerile de când lumea. Nu prea ştiu cu ce se ocupau în rest de îşi făceau case atât de mari, dar în sfârşit.
Vila ing. Vasile Ionescu, integral placată cu piatră de Comarnic şi cu balconul Art Nouveau din fier forjat care priveşte valea, ne conduce către Centrul Cultural „Carmen Silva”, proiectat de Grigore Cerchez şi astăzi pseudo restaurat şi vopsit în roz!
Am trecut apoi pe lângă o casă proiectată de Henriette Delavrancea Gibory despre care nu am găsit mai nimic, ca să ajungem la Vila Retezat, casă proiectată de arhitectul casei regale, Karel Líman, pentru marele colecţionar de artă Anastasie Simu.
Construită între 1903 şi 1911, casa păstrează încă bună parte din decoraţiile interioare, prin urmare merită intrat pentru a privi Sinaia prin vitralii şi eventual luat o cafea sub tavanele sculptate şi pictate, poate e mai bună. Lista clădirilor monument istoric din Sinaia este aproape interminabilă, iar vilele particulare reprezintă o mare parte dintre acestea. Cum nu avem însă spaţiu să continuăm, nu putem decât să vă împingem să le căutaţi şi singuri sau cu ajutorul asociaţiei de mai sus.
Şi, poate, să încercaţi o privire transistorică asupra localităţii, comparând clădirile din vremea regalităţii, a epocii socialiste şi a actualei tranziţii către nu ştim ce. Orice speculaţii sunt permise, dar aveţi grijă cu cine vorbiţi să nu fiţi categorisiţi de paseişti, duşmani ai poporului, intelectuali sau mai ştiu eu ce.