Soul Kitchen Design – The Beautyfood Way
Nu, Beautyfood nu are nimic de-a face cu plotul lui Akin. Dimpotrivă, după cum povesteşte Elena, are mult mai multe în comun cu Chocolat. Sintagma, însă, merge la fix, pentru că locul este exact aşa cum mi-am închipuit eu că trebuie să fie un soul kitchen. Strict tehnic vorbind, l-am putea numi bistro, însă termenul mi se pare, în cazul de faţă, mult prea sec: Beautyfood e un loc făcut cu prietenii şi, în primul rând, pentru prieteni, pentru simpla, dar foarte importanta bucurie de a împărţi, împreună, o masă gustoasă.
De la micul dejun care poate fi comandat până seara la 10 („întotdeauna m-am întrebat de ce oare, în toate, dar toate restaurantele, ţi se prepară orice din meniu dar, dacă ajungi după 11, nu mai poţi să ceri cel mai simplu lucru din lume: două ouă ochiuri”, spune Elena Platon, „aşa că mi-am zis că, la mine, n-o să fie niciodată aşa”) la mixuri de degustat alături de un pahar cu vin, şi de la felul principal la desert, meniul Beautyfood e surprinzător: pe cât de scurt, pe atât de variat. Lista a la carte e completată cu supele şi preparatele din meniul zilnic, scrise cu creta pe zonele de tablă neagră inserate, la faţa faianţei, pe peretele cu barul – punctul central din care pleacă toate comenzile.
Numele Beautyfood a fost primul – primit cadou, din partea unui prieten, de către Elena, care visa demult să aibă un mic restaurant. A urmat găsirea unui spaţiu potrivit, care s-a întâmplat destul de repede şi fără mare efort. Ideea amenajării – oglinda, de la beauty, şi faianţa, de la food – a întregit conceptul. Şantierul a durat surprinzător de puţin şi, după trei săptămâni bulversante în care Elena şi Ana au fost, în premieră pentru ele, diriginţi de şantier, Beautyfood s-a deschis cu o cină pentru cei apropiaţi. Prietenii şi cunoscuţii au fost, de altfel, şi primii „chef-i de duminică”. Duminica a devenit de altfel, în scurt timp, ziua cea mai aşteptată, aşa că următoarea lună e deja fully booked: sub numele de community cooking, clienţii casei şi/sau prieteni invitaţi – Bogdan Răileanu, Vlad Tăuşance, Georgiana Ilie şi, în viitorul apropiat, Tom Wilson, Rob Marshall sau Deniz Coacă – pregătesc, singuri-singurei, un prânz exact aşa cum îşi doresc sau după cum dictează inspiraţia de moment.
Igloo: Ce înseamnă, de fapt, Beautyfood?
Elena: Ideea e să te simţi ca în bucătăria cuiva apropiat. De la design la detalii, totul se învârte în jurul mâncării şi a plăcerii de a mânca. La propriu zic asta, pentru că, exact în mijloc, se află mont charge-ul pe care l-am moştenit de la restaurantul care a fost aici înainte. L-am lăsat aparent, aşa că toată lumea poate vedea (direct sau în oglindă) farfuriile care coboară, din bucătăria de la etaj, până în spatele barului.
Igloo: Cum aţi ales preparatele din meniu? Pe baza căror criterii?
Elena: Ei, noi am ales nenumărate lucruri, în principal felurile noastre preferate şi mixuri pe care le-am încercat prin alte părţi şi pe care nu le poţi găsi prin Bucureşti. Când a venit Marian Buda, însă, a fost nevoie să le ordoneze puţin, aveam mult prea multe ingrediente şi mult prea diferite, ar fi însemnat prea multă bătaie de cap.
Igloo: Bucătăria are vreun specific anume?
Elena: Mi-e greu s-o încadrez într-una din categoriile… uzuale… dar… da, are un specific, e specificul nostru! E simplu: tot ce iese din bucătărie trebuie să fie gustos. Nu mă interesează nici să respect întocmai anumite reţete consacrate, nici să concurez cu marii chef-i.
Îmi doresc, însă, ca mâncarea să aibă ceva special, un ingredient, o aromă, un mod mai diferit de a-l pregăti. Uite, cam cum e wrap-ul, de exemplu: în principiu, e pui la grătar în tortilla, însă i-am adăugat chimion, scorţişoară, caise deshidratate, migdale coapte la cuptor şi ţelină verde, tocată, aşa că a devenit un pui în tortilla dulce-acrişor şi crunchy. Adică special.
Ana: Şi mai e ceva foarte important: nu cumpărăm nimic gata preparat – sosuri sau carne de burger deja amestecată. Totul e făcut de noi, aici, pornind de la ingredientele de bază.
Igloo: Există vreun preparat special, al casei?
Elena: Reuben are un mare succes. A devenit sandwich-ul preferat al băieţilor, au început să-l comande în special când e meci, şi se pare că unii au chiar superstiţii legate de victoria echipei favorite care vine sigur o dată cu un Reuben…
Ana: Şi, cum elementul principal al sandwich-ului este muntele de carne de vită, feliată subţire (la care noi adăugăm, faţă de original, şi puţină brânză gruyere), ne-am gândit să-l servim… cu un cuţit înfipt în el!
Elena: Un alt preparat apreciat este salata de spanac, brânză şi ou moale. E un mix foarte fresh, cu trei feluri de frunze: baby spanac, rucola şi mentă, plus dressing de iaurt, seminţe coapte la cuptor, felii de roşii uscate la soare şi un ou ochi, on top, cu care îţi recomandăm să începi, astfel încât gălbenuşul moale să se amestece cu frunzele şi să devină, şi el, dressing.
Ana: Iar ca desert, brioşele cu banane caramelizate sunt fabuloase. Mă rog, ele sunt trecute la micul dejun, dar multă lume le comandă ca desert. Ideea vine, practic, de la frigănele, doar că noi am înlocuit pâinea cu brioşe date prin ou, lapte şi scorţişoară, şi prăjite, servite alături de felii de banană caramelizate cu unt, coniac, zahăr pudră şi zest de lămâie.
Elena: Şi uite cum, uşor-uşor, ajungem să povestim tot meniul… Dacă stau să mă gândesc, de fapt, fiecare preparat are ceva special.
Igloo: În afară de meniul a la carte, aveţi şi un meniu al zilei…
Elena: Da, şi aici e partea frumoasă, pentru că pregătim exact ce ne-ar fi nouă poftă să mâncăm… sau ce ne spun prietenii că au chef să mănânce… sau, cum a fost aseară: eram într-o vizită, am văzut o reţetă la tv, mi-a plăcut mult, aşa că, mâine, e în meniul de prânz!
Igloo: Ce ne puteţi spune despre proiectele voastre de viitor?
Elena: Pentru Crăciun, pregătim o scenografie specială. Am observat că, în majoritatea cazurilor, decorul de sărbători al restaurantelor (şi chiar şi al vitrinelor magazinelor de haine) e, mai mult sau mai puţin, ceva superficial, un mic accesoriu care marchează, mai mult din datorie decât din bucurie, momentul. Aşa că mi-am propus să îmbrac tot, dar absolut tot locul, într-un decor special.
Adresă: strada Jean Louis Calderon 34, Bucureşti
