fbpx

Au fost desemnați câștigătorii concursului Proiectează-ți canapeaua

În luna mai DIZAINĂR a lansat, în parteneriat cu Aramis Feeling, un concurs inedit de design de obiect: Proiectează-ți canapeaua. Concurenții au avut de conceput canapeaua perfectă pe care ei înșiși și-ar dori-o acasă, ținând însă cont de anumite constrângeri tehnice, bugetare și de timp, necesare pentru ca proiectul să poată fi realizat.

Au fost desemnați câștigătorii concursului Proiectează-ți canapeaua

Concursul, aflat la prima ediție, este rezultatul colaborării dintre Dizainăr, magazinul dedicat exclusiv creației de produs din România și Aramis Feeling, brandul românesc de mobilier a cărui viziune include creația de design, și își porpune să contribuie la susținerea și creșterea comunității românești de design.  

Interesul manifestat față de concurs, concretizat în numărul mare de înscrieri, a confirmat necesitatea organizării cât mai frecvente a unor concursuri similare. Toate proiectele înscrise au avut un nivel calitativ ridicat și au fost bine documentate, astfel că misiunea juriului de a selecta cele 3 proiecte finaliste a fost o adevărată proovocare. Selecția s-a făcut pe baza notelor celor 4 membrii ai juriului, luăndu-se în calcul 6 criterii de jurizare: funcționalitatea, ergonomia, folosirea materialelor, tehnologia, targetul și stylingul.  

Bătălia s-a dat pentru câștigarea premiului cel mare: realizarea canapelei conform designului câștigător, primirea primei piese realizate, expunerea canapelei la BIFE-SIM 2015, precum și promovarea designerului și a canapelei în showroom-urile Aramis Feeling din Baia Mare și Cluj și în magazinul Dizainăr din București.

Proiectul care a răspuns cu brio tuturor cerințelor din brief și care a primit scorul cel mai mare în unanimitate din partea juriului a fost Mood, realizat de Dan Andreșan, care este câștigătorul concursului Proiecteazăți canapeaua.

Au fost desemnați câștigătorii concursului Proiectează-ți canapeaua

El a conceput o canapea-divan extensibilă cu bibliotecă încorporată și tabureți-masuțe de cafea opționali, dotată cu diverse extra opțiuni, cum ar fi lumini – devenind astfel obiectul de mobilier modular optim cu care se poate decora un living de dimensiuni restrânse.  

Câștigătorii locurilor 2 și 3, care vor primi produse Aramis Feeling din Colecția Creative, sunt:

Locul 2: Bolog Bogdan și Diana Siminic cu proiectul Dobosh – o canapea modulară stratificată inspirată din prăjitura de la care a imprumutat numele. Premiul constă într-o canapea Tiramisu;

Au fost desemnați câștigătorii concursului Proiectează-ți canapeaua

Locul 3: Iulia Mocanu cu proiectul Canapeaua 2+1 – o canapea modulară cu bibliotecă și măsuță de cafea încorporate, plus un extra șezut rabatabil. Premiul constă într-un fotoliu modular Brownie.  

Au fost desemnați câștigătorii concursului Proiectează-ți canapeaua

Toți cei 3 câștigători vor fi promovați de magazinul Dizainăr în cadrul comunității designerilor, producătorilor și cumpărătorilor de design românesc.

De asemenea, toate proiectele înscrise în concurs vor putea fi vizionate la magazinul Dizainăr – str. Puțul cu Plopi 17, sector 1 – în luna septembrie, unde sunt așteptați toți pasionații de design românesc.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0