Au început înscrierile la Concursul Internațional George Enescu 2022
Tinerii muzicieni sunt invitați să se înscrie la cele 4 secțiuni ale Concursului:
violoncel, vioară, pian și compoziție
Ca urmare a experienței reușite a ediției hibrid din 2020/2021, organizatorii au schimbat structura Concursului Internațional George Enescu. Astfel, ediția a XVIII-a va avea o singură etapă online, în mai 2022, iar Semifinalele și Finalele vor avea loc la Ateneul Român, în perioada 3-18 septembrie 2022.
Tinerii muzicieni se pot înscrie pe site-ul www.festivalenescu.ro (Înscriere) la una dintre cele patru secțiuni (vioară, violoncel, pian și compoziție). Termenul limită pentru înscriere este 15 aprilie 2022.
Înscrierea se face prin completarea unui formular, iar jurizarea pentru prima etapă a Concursului va avea loc online prin analizarea înregistrării video trimise de concurenți. Aceasta se va desfășura în perioada 1-20 mai 2022. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.
Toate înregistrările video vor fi disponibile gratuit pe www.festivalenescu.ro și vor putea fi urmărite de publicul meloman.
Ediția din 2022 a Concursului Enescu se bucură de muzicieni remarcabili în juriile de specialitate ale celor patru secțiuni. Acestea sunt formate din profesori renumiți căruia li se adaugă în premieră patru specialiști de la celebra universitate Juilliard din Statele Unite ale Americii.
Noutățile ediției a XVIII-a
Ediția a XVIII-a a Concursului se va deschide la Ateneul Român pe 3 septembrie 2022 cu Concertul de Gală susținut de Filarmonica George Enescu, sub bagheta maestrului Peter Ruzicka, cu o premieră internațională: An Axe For The Frozen Sea de Karlo Margetic, lucrare premiată la secțiunea compoziție în ediția precedentă a Concursului Enescu. Din program face parte și Triplul concert pentru vioară, violoncel și pian de Ludwig van Beethoven în interpretarea câștigătorilor edițiilor anterioare.
În programul acestei ediții sunt incluse 19 recitaluri și concerte, reprezentând atât etape de Concurs, cât și recitaluri extraordinare susținute de muzicieni remarcabili, membrii ai juriilor. De asemenea, cei trei câștigători ai ediției anterioare vor reveni pe scena Ateneului în calitate de soliști.
Finalele Concursului vor fi dirijate de 3 muzicieni de seamă ai scenei internaționale. Wilson Hermanto, Dirijor Principal Invitat al Orchestrei Cameristi della Scala, revine la Concursul Enescu pentru finala secțiunii vioară. Tito Muñoz, Director muzical al Simfoniei Phoenix și Case Scaglione, Director Muzical al Orchestrei Naționale d’Ile de France vor participa în premieră la Concursul Enescu pentru finalele secțiunilor de violoncel, respectiv pian.
Valoarea totală a premiilor este de 120.00 EURO, fiind incluse de asemenea și promovarea internațională și lansarea artistică a celor mai talentați concurenți. Câștigarea locului I la Concursul Enescu 2022 este biletul de acces pe scena Festivalului Internațional George Enescu, la ediția 2023 – cei mai talentați dintre concurenți vor avea oportunitatea de a concerta în ediția următoare a Festivalului alături de unele dintre cele mai mari orchestre ale lumii.
Reinventarea Concursului Enescu în pandemie
În 2020, Concursul Internațional George Enescu a oferit mai mult decât muzică și competiție. Mesajul ediției a fost Frumusețe în viață, iar în contextul pandemiei, Concursul Enescu și-a propus să arate că avem cu toții puterea să ne adaptăm vremurilor.
Concursul s-a reinventat în online cu o premieră în lumea muzicii clasice internaționale – primele două etape ale secțiunilor au fost organizate online, această măsură fiind luată pentru a putea derula competiția în contextul pandemic. Astfel, 205 tineri artiști au putut să-și urmeze visul și să participe la Concurs, între 29 august și 20 septembrie 2020.
Semifinalele și Finalele au fost organizate în București, la Ateneul Român, între 12 și 23 mai 2021, cu public în sală. Un număr de 21 de tineri artiști din 11 țări au participat în faza a doua a Concursului Internațional George Enescu, într-o ediție premieră, pentru desfășurarea căreia organizatorii au făcut toate eforturile posibile în contextul pandemiei și a efectelor sale asupra mediului artistic internațional.
Marii câștigători ai celor trei secțiuni sunt violoncelistul Jaemin Han (15 ani), din Coreea de Sud, cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Enescu; violonistul Valentin Șerban din România (31 de ani) și pianista Yeon-Min Park din Coreea de Sud. Cei trei laureați au făcut parte din programul ediției jubiliare a Festivalului Internațional George Enescu din 2021, Jaemin Han și Valentin Șerban susținând concerte alături de Orchestra Filarmonică din Zagreb, iar Yeon-Min Park împreună cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin.
Despre Concursul Enescu
Concursul George Enescu funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii și de promovare a compozițiilor marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România.
Din anul 2002 Concursul Enescu este membru al World Federation of International Music Competition, fiind singura competiție de muzică clasică din România organizată în concordanță cu standardele și statutul Federației.
Producătorul Concursului este Guvernul României, prin intermediul Ministerului Culturii. Organizator este ARTEXIM, instituție subordonată Ministerului Culturii. Concursul Internațional George Enescu se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Realizarea fiecărei ediții este susținută de parteneri și sponsori din mediul privat, artistic și academic.