Pe lângă evidenta legătură cu mobilitatea, intervenția celor de la Chybik + Kristof Architects conține o miză mult mai mare. O miză importantă pentru noi, în România. Împreună cu toate țările care au fost sub tutelă socialistă, împărtășim o moștenire la nivelul fondului construit. Nu vorbim despre patrimoniu, ci despre „dotările urbane”, așa cum erau ele numite cu precădere în orașele de provincie, intrate pe ordinea de zi a dezvoltărilor dirijate de la centru. Firește, erau necesare.

Centrul civic, piețele agroalimentare, autogările etc. reprezentau o serie de sistematizări programatice menite să dea formă proiectată noii vieți orășenești. Astăzi multe nu mai sunt, sau, precum cazul pieței agroalimentare 700 din Timișoara, trăiesc într-o formă fantomatică, cârpite, în așteptarea unei reabilitări care de cele mai multe ori vine, dar prin demolare.

Dorința de recuperare, de refuz în fața demolării și, în final, nevoia de a nu uita au fost, și sunt, pentru cei de la Chybik + Kristof Architects principalele resurse care au alimentat efortul de peste 10 ani de a salva Autogara centrală Zvonařka din Brno. Parțial finalizată în 1988, autogara a avut soarta multor astfel de „dotări urbane” privatizate după Revoluția „de catifea”. Veleitățile brutaliste i-au oferit recunoaștere și statut de monument de arhitectură, însă, în mod ironic, acest lucru a dus la degradarea ei graduală.

Aici intervin cei de la Chybik + Kristof. Printr-o uimitoare disponibilitate și o bună cunoaștere a pârghiilor necesare pentru a pune la aceeași masă autoritățile și investitorii privați, în 2015 au reușit să strângă toate ingredientele pentru a putea da curs proiectului. Prin apropierea de intențiile inițiale ale arhitectului Radúz Russ, recuperarea și restaurarea frontonului brutalist, cât și eliberarea de angoasa vechilor „măruntaie”, autogara își redescoperă chemarea inițială de spațiu public.

Astfel, parterul este conturat nu numai din rațiuni utilitare, ci devine un soi de alibi ce compensează nevoia sufocantă de dotări publice din teritoriu. Difuz și luminos, spațiul de sub rețeaua structurală recuperată devine un loc vibrant a cărui condiție emergentă, potențială, ne duce cu gândul la Halele Jonction din Geneva. Spațiile administrative, servante, necesare autogării sunt condensate într-un element liniar, camuflat în ritmul succesiunii peroanelor. Și întocmai pentru a nu fi confundat, el este roșu.

Practica celor de la Chybik + Kristof reușește să asimileze acest fond construit fragil, pus în pericol de dezvoltările imobiliare înăbușitoare. Găsind resurse fertile în parteneriatele public-private, ei reușesc în continuare să inițieze proiecte (printre care piața și ansamblul de sere purtând numele geneticianului Gregor Mendel) al căror rol fundamental este de a recupera și de a întregi fondul construit fără a da curs rețetei demolărilor.

 

Profund îndrăgostiți de orașul lor și îngrijorați de amnezia prin care trece, nefiind singurul, Chybik + Kristof caută să apere moștenirea fondului construit, demonstrând, precum cazul Autogării Zvonařka, că o dotare de infrastructură poate deveni o veritabilă poartă a orașului.