Banchiza Urbană: 18 – 24 martie în București
Între documentare la cinema și celebrarea junalismului în toate formele lui, ne strecurăm prin oraș în plină lumină și primăvară. Și, dacă tot a venit vorba, nu uitați de Banchiza Urbană 12, proaspăt ieșită la plimbare.
Luni: One World Romania 2019, ediția 12
Toată săptămâna stă sub semnul filmului documentar, prin urmare e de preferat să începem de luni.
Marți: „O retrospectivă din dragoste” – Ana Bănică
La ARCUB Gabroveni încă mai puteți vedea expoziția artistei vizuale Ana Bănică.
Miercuri: Descentrat 9. Întâlnirile indisciplinate
La Centrul Dansului, pe înserat, prilej de întâlnire și discuție despre dragoste și alți demoni contemporani. De la 19.30.
Joi: 1 an de Halucinarium
Galeria de artă Halucinarium împlinește un an, motiv de petrecere și veselie.
Vineri: Lansare FILM MENU #28 – proiecție + petrecere
Revista studenților de la film, FILM MENU rezistă pe baricade și a ajuns la numărul 28, motiv de celebrare cu muzică și film, la Cinemateca Română și Ota.
Sâmbătă: Traseu ARCEN | prin Bucureștii demolați
Orice plimbare prin București este (încă) un prilej de (re)descoperire a straturilor orașului, existente ori apuse.
Duminică: Zilele și Gala Superscrieri 2019
O zi plină la Apollo 111: film, ateliere, jurnaliști, discuții.