Banchiza Urbană #8

cop-banchiza-8-web2

Banchizei Urbane îi place să descopere. Să fie surprinsă, uimită, indignată și să povestească mai departe.

Nu face discriminări și stă la o cafea, sau o ciorbă, după caz, prin cele mai noi baruri, cafenele, restaurante, bistrouri sau magazine de brânzeturi din oraș. Apoi ajunge la filme, în săli de spectacole, teatre, la vernisaje sau prin inedite biblioteci de materiale. Și nu-i ușor, pentru că, se știe, toamna, la București ajungi să te muţi la cinema și la teatru, alergi de la un concert de muzică de cameră la o expoziţie de fotografie și o lansare de carte, ca să nu mai amintim de timpul petrecut în staţiile de autobuz…

Dar poate cel mai mult îi place Banchizei, indiferent de anotimp, să stea de vorbă cu oameni pentru a le descoperi proiectele, ideile. Eroii acestui număr sunt chiar ei, oamenii care văd, produc sau transmit frumos în București și în afara acestuia.

Sunt fotografi care imortalizează vibraţia orașului, creatori de bandă desenată plini de vitalitate chiar și în prag de 90 de ani, artiști care decupează realitatea și o recompun într-un colaj, tineri care cutreieră ţara pe două roţi sau care se mută în sate spre a trăi noi povești, pălărieri pasionaţi și după o viaţă de ceea ce iese din mâinile lor, designeri care transfigurează realitatea, muzicieni, regizori, creatori de festivaluri.

Nu rămâne decât să descoperiţi, la rândul vostru, oameni, povești, locuri, senzaţii și să trăiţi plenar toamna bucureșteană.

P.S.: Banchiza a început să plutească și internaţional. Prima oprire: Barcelona.

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

logo-afcn-proiect-alb-tricolor-cmyk