fbpx

Banchiza Urbană – sau recuperarea firescului în oraş

Mie, unuia, mi se pare că abordarea contemporană a spaţiului public (urban) are ceva handicapativ. Acesta se instituţionalizează, devenind astfel tot mai normat, mai plin de regulamente şi, implicit, restricţii. Normele de siguranţă, noua biblie a proiectării, trebuie respectate cu stricteţe, ca şi cum omenirea ar fi formată din cetăţeni cu deficienţe grave, incapabili să-şi poarte singuri de grijă (sau, poate, de procesomani răzbunători care vânează orice eroare pentru a o transforma într-o bătălie legală cu final profitabil).

Text: Bruno Adreșoiu

Dispariţia progresivă a maidanelor, ca spaţii formative şi de decompresie psiho-urbană, spre exemplu, este una dintre consecinţele instituţionalizării spaţiului public. Capătul procesului este un spaţiu urban total controlat, un Singapore altoit orwelian cu tehnologie de supraveghere de ultima generaţie, în care cetăţeanul cuminte are toate facilităţile – sigure – pe care şi le-ar putea dori. Restul e ilegal. Adică orice altceva.

Bineînţeles, mi s-ar putea reproşa că am înne­bunit. Că nu înţeleg valoarea adăugată de o bu­­nă şi sănătoasă proiectare a unui spaţiu, indiferent cum e el, public sau nu. Iar asta, ca ar­­hitect, e de-a dreptul o blasfemie, un fel de au­todenunţ în care mă recunosc duşman de breaslă. Treaba ar trebui urmată urgent de o ex­­comunicare. Ok, dar dincolo de asta, oare să nu fie nimic adevărat? Să fie bună obsesia nor­­mării absolute a spaţiului în care trăim, cu de­signul instrument de frunte şi principala armă?

Dar ce înseamnă, practic, proiectarea norma­tă a unui spaţiu? Înseamnă, înainte de toate, prevederea tuturor modalităţilor de utilizare a respectivului spaţiu şi execuţia de artefacte care să le facă posibile în condiţii de (deplină) siguranţă. Totul conform unui pachet de norme, rezultat al experienţei şi cercetării, bine­înţeles, care se îngroaşă pe zi ce trece. Dar siguranţa absolută nu se poate obţine decât prin controlul absolut al acţiunilor, devierile neputând fi luate în calcul. Astfel, spaţiile proiectate în idealul (de-acuma unanim acceptat) al siguranţei absolute în exploatare tind să devină spaţii ale controlului absolut. Sau greşesc?

Mă întorc acum la spaţiul nostru urban, cel public desigur, care devine teritoriul predilect al manifestării controlului total cu scuza urmăririi binelui comun (binele comun fiind de fapt numitorul comun al binelui individual). Cum este imposibil de prins în scheme binele individual, adică al fiecăruia, se operează cu abstracţii categoriale, care generează răspunsuri pe măsură. Iar măsura este dată până la urmă de cel mai mic rău acceptabil de toată lumea. Ca atare, libertatea individuală în spa­ţiul public este strict limitată pentru ca manifestările ei să nu depăşească frontierele dincolo de care s-ar transforma în risc pentru cei­lalţi, ba chiar şi pentru sine însuşi. Practic, op­ţiunea pentru protecţie şi siguranţă a învins-o pe cea pentru libertate. Spaţiile publice actu­ale sunt ilustrarea perfectă a acestei viziuni. 

Acuma, departe de mine gândul de a nega avan­tajele ce rezultă de-aici. Copiii fericiţi în tiribombe, bătrânii de pe băncuţe, cicliştii de pe pistele lor m-ar urî până la moarte şi, pro­ba­bil, pe bună dreptate. Îmi pare însă că între­zăresc în logica pusă în mişcare un potenţial de supracontrol care îmi zbârleşte părul de pe spinare. Ca lupului încolţit, practic. Aşa că mă gândesc că n-ar fi rău să încercăm, măcar cu titlu de experiment, să vedem ce s-ar întâmpla dacă lucrurile ar fi puse şi într-o altă perspectivă. Solicitaţi fiind de a contribui la amenajarea unui spaţiu public temporar sustras utilităţii cotidiene de stradă şi parcare, ne-am gândit că observaţiile enunţate mai sus şi-ar putea găsi bun prilej de manifestare concretă. Aşa s-a născut Banchiza Urbană.

Banchiza este o coajă plutitoare de gheaţă. Ea, mă scuzaţi că insist, se formează prin modificarea, datorată factorilor externi (frigul), a stării (de agregare a) apei marine. Teren solid furat mării, viaţa banchizei este dacă nu de-a dreptul temporară (iarna), atunci oricum supusă capriciilor climei: mai groasă sau mai subţire, sau chiar în bucăţi plutitoare. Apariţia (şi existenţa) ei permite manifestări şi fenomene imposibile altfel: algele şi bacteriile iubitoare de sare proliferează, focile se odihnesc, ursuleţii le mănâncă, păsărelele fac escală şi, probabil, amor, inuiţii surf şi câte şi mai câte. Ba chiar, uneori, unele bucăţele de banchiză, desprinse de locul de baştină, mai ajung să scufunde şi câte un vapor prea plin de sine. Vezi filmul.

Banchiza Urbană este tot o coajă, dar una de oraş. Adică o bucată şi un soi de spaţiu urban. Dar un alt soi de spaţiu urban decât cele cu care suntem obişnuiţi. Ea apare tot ca urmare a modificării unor factori de mediu – închide­rea temporară a unor străzi, mici amenajări ale unor bucăţi de oraş şi, precum sora ei de gheaţă, permite apariţia unor manifestări altfel de neconceput. Şi, tot precum sora ei de gheaţă, BU rămâne un teritoriu instabil, pe care instituţiile nu prind rădăcini. Pe banchiză nu ai restaurant sau terasă permanentă, dar poţi bea un şpriţ, nu instalezi jocuri pentru copii sau aparate de fitness pentru adulţi, dar te poţi juca şi face sport, nu montezi pavaje şi borduri noi, dar poţi desena sau sta pe cele vechi. Identitatea BU se defineşte astfel prin modificare a şi diferenţa faţă de spaţiul urban în care îşi face apariţia. Ea nu este (doar) o re­amenajare a unui spaţiu public, nu este (doar) transformarea temporară a unei străzi auto în pietonal, după cum nu este nici (numai) o perioadă în care se întâmplă nişte evenimente în stradă. BU este o modificare a stării de  agregare a oraşului. Este un teren mobil, care apare şi dispare în diverse locuri, pe care se întâmplă lucruri fireşti, dar devenite nefireşti acolo. BU este o insulă de libertate plutind într-un ocean de norme, reguli şi constrângeri, majoritatea artificiale, unele prosteşti. Ea nu e un spaţiu anume sau un timp anume, dar este şi una şi alta.

BU este un teritoriu format prin îngheţarea practicilor urbane uzuale – trafic auto, parcare în devălmăşie etc. – şi transformarea locului în platformă utilizabilă de oameni şi animale în scopul vieţii.

BU nu e un loc care să te cocoloşească, aşa cum spaţiul public instituţionalizat tinde să o facă. Pe BU nu primeşti totul de-a gata, ca  într-o piaţă, sau într-un parc, sau pe un street delivery. Pe BU trebuie să participi ca să trăieşti urban.

BU apare, paradoxal, ca o consecinţă a încălzirii urbane globale.

BU îşi are propriul ziar, deschis tuturor celor care se regăsesc în valorile pe care le aduce în stradă. Iar uneori, din motive de siguranţă naţională, din banchiză se întâmplă să rămână numai ziarul…

BU pluteşte în derivă şi poate ocupa practic orice spaţiu şi timp urban.

BU nu doar curăţă străzile de maşini ca să le umple cu oameni care să consume, ci propune celor care se aventurează pe ea să facă lucruri pe care nu le-au mai făcut demult pe stradă, în oraş. Pe BU poţi juca ping pong gratis, te poţi aşeza şi bea unde vrei, poţi desena pe jos şi, la o adică, juca şotron, capra sau lapte gros, poţi vedea filme şi asculta muzică.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0