Bernard Zehrfuss. Poetica structurii (1911-1996)
Cité de l’Architecture et du Patrimoine deschide prin expoziţia „Bernard Zehrfuss. Poetica structurii” o serie de expoziţii dosar în cadrul galeriei de arhitectură modernă şi contemporană, destinate a fi o prelungire tematică a expoziţiei permanente şi o valorizare a colecţiilor documentare prea fragile pentru a fi expuse pe termen lung.
Tema acestei prime expoziţii este monografică, ea ilustrând didactic prin cele aproximativ 140 de obiecte expuse parcursul unuia dintre arhitecţii cei mai în vogă ai epocii Trente Glorieuses (1944-1974): Bernard Zehrfuss (1911-1996), autor-constructor de referinţă în arhitectura publică şi industrială a secolului al XX-lea. Lui i se datorează Palatul UNESCO de la Paris (1952-1970) şi planurile de urbanism pentru cartierul La Defense din Paris, cunoscut şi sub numele „Manhattan a la française”. Pentru acest cartier a construit şi cupola CNIT – Centre National d’Industrie et Technologies – (1952-1958), cea mai mare din lume la acea vreme, un record tehnic lăudat de Malraux, ministru al culturii, la ceremonia de inaugurare din 1958: „Din vremea marilor catedrale gotice nu s-a mai făcut nimic la fel de spectaculos”. Ultima mare realizare a lui Zehrfuss este Muzeul de Arheologie Galo-Romană de la Lyon Foruviere (1967-1975), o „arhitectură invizibilă”, omagiu adus Muzeului Guggenheim din New York prin rampa sa elicoidală, de data aceasta scufundată în talusul colinei Foruviere, în coasta teatrului antic roman. Numit şi catedrala gotică îngropată, planul muzeului este dovada unei veritabile iscusinţe tehnice, ancorând pe trei nivele subterane două rânduri a câte zece triple-travee oblice din beton armat, iluminate prin două ochiuri de lumină ce se deschid din pământ înspre gradenele teatrului antic. Preocuparea pentru structuri raţionale şi funcţionale, dar şi grija pentru peisajul înconjurător sunt două trăsături definitorii pentru arhitectura lui Zehrfuss, adept al principiilor arhitecturii moderne emise de Le Corbusier în 1926: piloni, acoperiş-terasă, fereastră-bandou şi faţade libere. Arhitect al structurilor, un pur raţionalist ce transformă spaţiul asemenea unui meşter gotic, ajutat fiind de tehnica betonului armat pe care o aduce într-o zonă de un rafinament estetic cu totul nou pentru epoca lui, Zehrfuss abordează meseria de arhitect tot ca un meşter gotic: o muncă colectivă de construcţie şi nu o artă, indisociabilă de puterea politică şi de colaborarea cu alte branşe de meserii. De altfel, rare sunt proiectele la care Zehrfuss a lucrat singur, el făcând echipă cu Marcel Breuer, Pier Luigi Nervi, Jean Prouvé, Robert Camelot, Esquillan, Jean de Mailly, Félix Del Marle, Pablo Picasso, Juan Miro etc. Arhitectură civilă şi publică, arhitectură industrială şi urbanism, fiecare din aceste domenii au făcut parte din realizările lui Zehrfuss, dar dintre toate operele sale, cele mai spectaculoase sunt cele din domeniul public, ceea ce pentru Zehrfuss, teoretician al arhitecturii, este cât se poate de firesc pentru gândirea secolului al XX-lea, după cum scrie în 1969: „În fapt, dacă omul de astăzi ezită încă în ce priveşte habitatul său, locul unde munceşte a devenit o veritabilă maşinărie ale cărei mecanisme sunt foarte bine cunoscute şi validate unanim şi ale cărei dimensiuni sunt măsurate după normele unei juste funcţionalităţi. ” Spectacularul construcţiilor sale a avut un efect de modă imediat, cu toate acestea însă multe din clădirile lui îmbătrânesc prost (imobilele colective din Nanterre, Clichy-sous-Bois-Montfermeil, Paris, Nancy, Saint-Etienne), ca multe alte construcţii din beton armat din epocă, ceea ce în mod onest, expoziţia de la Palatul Chaillot nu se fereşte să spună. Redând obiectiv toate aspectele muncii sale de arhitect şi prezentând atât proiectele reuşite cât şi pe cele eşuate sau care au trecut greu de proba timpului, Cité de l’Architecture et du Patrimoine redă arhitecturii prin această expoziţie acea parte simbolică constituită de gândirea în faţa crochiurilor, a desenelor, a machetelor, pe care în mod firesc o pierdem prin uzul şi viaţa obişnuită a clădirii. Fără a-l pune pe Zehrfuss într-un context istoric, prezentarea strict cronologică a carierei sale ne permite o reflecţie asupra a ceea ce este un act de construcţie în sensul semantic simplu al arhitecturii şi nu al unei retorici a formelor aşa cum îndeobşte o gândesc teoreticienii. Comisari expoziŢie: Christine Desmoulins (jurnalist şi critic de arhitectură), Corinne Bélier (muzeograf-şef la Cité de l’Architecture et du Patrimoine) Scenografie: Pierre Verger, arhitect GraficĂ: Evelyne Deltombe Catalog expoziŢie: Christine Desmoulin: Bernard Zehrfuss, Ediţie în colaborare Infolio, Lausanne / Editions du Patrimoine, Paris, 2014