Birouri în strada Clemenceau

Plimbându-ne prin Bucureşti, cred că ne-am obişnuit deja cu anunţul în format A4 „Atenţie cade tencuiala!” şi cu imaginea generică a imobilelor de birouri sau a magazinelor care etalează spre stradă mari faţade de sticlă. Zona centrală a oraşului se distinge printr-un „corp” mai degra­bă masiv unde domină plinul. Fragmente şi curţi reprezintă de fapt binomul identitar al Bucu­reş­tiu­lui.

Imobilul de birouri realizat recent de echipa de arhitecţi de la Imoplan răspunde acestui conflict între masiv şi transparent. Construcţia P+­­­4 etaje situată în strada Clemenceau este integrată excelent în sit şi găseşte o tensiune expresivă între pozitiv şi negativ, piatră şi sticlă, plan şi volum. Ea înţelege în profunzime caracterul locului în care se înscrie şi istoria acestuia.

Argumentele în a situa inserţia arhitecturală în culoarea radicalismului independent (George Clemenceau) sunt multiple: înscrierea abilă
într­un teren extrem de coercitiv, cu trei calcane; dozarea volumului construit astfel încât să beneficieze şi de lumină naturală şi pe faţada posterioară; strategia estetică de înscriere la cornişă faţă de existent; diminuarea masei prin retra­gerea şi diferenţierea de finisaj a nivelului 4, cât şi plastica faţadelor.

Structura metalică a clădirii are o oarecare graţie şi o mare flexibilitate de compartimentare.  Soluţiile tehnice puse în operă sunt în armonie cu tipul structural: faţadă ventilată şi finisaje me­talice sau minerale.

Registrele orizontale sunt subliniate de bandouri metalice într-un ton arămiu. Parterul este vitrat în întregime pentru a deschide construcţia spre stradă. Gestul deschiderii este însă prezentat cu modestie, iar spaţiul se desfăşoară în spatele unor riflaje verticale fine. Corpul aproape mineral al clădirii de birouri are ferestre dreptunghiulare din pardoseală până în plafon, care deschid privirea din interior aproape pe toată înălţimea liberă a spaţiului. Acestea nu se suprapun pe verticală, ci se distribuie aleator.

Întreg imobilul de birouri pare un corp de piatră care strânge – sau ţine împreună – între „centurile” orizontale din corten un evantai neregulat de planuri mine­rale, realizat din travertin. Aceste panouri de piatră refuză ludic paralelismul cu strada, cu construcţia, reuşind să contrazică intrigant obedienţa la ortogonalitate. Faţada posterioară utilizează o logică de compunere asemănătoare, eliminând însă pliurile.

Închiderea în riflaje orizontale a nivelului patru potenţializează compoziţia, reducând din masă şi reuşeşte poetic să deseneze pe cerul din amurg transparenţe calde. Partiul arhitectural este limpid: funcţiuni publice în parter şi birouri la următoarele nivele. Un singur nivel de subsol rezolvă exigenţele tehnice ale clădirii şi o zonă de garaje.
Finisajele interioare mizează pe o trasparenţă spaţială distinctă: elementele de compartimentare ale birourilor fiind realizate din panouri de sticlă. Spaţiul de primire este un ambient seren-tonic având parietale albe, o recepţie din lemn zebrano şi o pardoseală placată cu marmură.