fbpx


White November igloo

Biserica Santo Antonio şi Centrul Social Santo Bartolomeu, Portalegre

Inovaţia formală în arhitectura religioasă catolică diferenţiază, de sute de ani, edificiile de cult occidentale de cele din spaţiul răsăritean. Acestea din urmă duc mai departe tradiţia bizantină şi atmosfera specifică începuturilor bisericii, în timp ce edificiile catolice nuanţează şi abstractizează sentimentul religios, punând în prim-plan contemplarea, serenitatea şi pacea interioară.

Text: Catrinel Negru
Foto: © Fernando Guerra, FG+SG fotografia de arquitectura

Bogăţia şi căldura luminii, puritatea formelor şi a materialelor sunt principalele elemente definitorii pentru spaţiul de cult al arhitecturii catolice contemporane.
În arhitectura bisericii Santo Antonio şi a centrului social Santo Bartolomeu din Portalegre întâlnim o remarcabilă adaptare a formelor arhetipale religioase la funcţiunile şi imaginea minimalistă caracteristice prezentului. Clădirile sunt orientate către o curte interioară care reia tema incintelor mănăstireşti şi este complet separată de lumea exterioară prin zidul perimetral.
Intrarea în curtea interioară – claustrul – se face pe sub o pasarelă plină, cu o deschidere impresionantă, de 18 metri. Pardoseala simplă din beton spălat evidenţiază planurile albe, pline, care definesc spaţiul exterior. Etajul întâi, aflat în consolă, umbreşte parterul şi ritmul plin-gol al ferestrelor centrului social: sălile de activităţi, sala de catehism, sălile de mese pentru adulţi şi copii, unificându-le într-un plan secund de culoare închisă – umbră şi beton aparent. Tâmplăriile retrase semnificativ de la faţa peretelui nu participă la imaginea ansamblului, umbra este singura care indică prezenţa unui gol într-un joc labirintic prin care se ghicesc intuitiv accesele şi traseele.
Circulaţiile perimetrale sunt dispuse adiacent pereţilor exteriori, lăsând încăperile să comunice cu incinta curţii interioare. În jurul claustrului se desfăşoară un parcurs la diferite înălţimi care oferă perspective atent studiate asupra ansamblului: cele două rampe laterale descoperite urcă un etaj până la estrada de deasupra intrării, de unde se percep întreaga curte şi biserică; de aici traseul continuă spre cele două terase longitudinale ale sălilor de activităţi. O supantă similară se găseşte deasupra zonei de acces în biserică, cursivă descoperită orientată atât spre curte, cât şi spre interiorul bisericii, având un perete complet vitrat care direcţionează lumina naturală către altar.
Acelaşi tip de acces este reluat şi în cazul bisericii – principalul obiectiv al ansamblului, care ocupă faţada frontală a curţii. Peretele alb al etajului întâi defineşte la partea superioară fâşia de sticlă care constituie faţada bisericii. Privirea trece prin cele două planuri vitrate paralele care mărginesc accesul şi altarul şi se opreşte asupra rocii brute de cuarţ, expuse în cea de-a două curte interioară puternic iluminată zenital. Vitrajele sunt realizate fără montanţi, devenind suprafeţe imateriale, complet transparente. Piatra care constituie fundalul pentru serviciul divin este însuşi simbolul Bisericii; Iisus i-a spus apostolului Petru că el va fi „Piatra pe care îmi voi zidi Biserica”. Cele două surse de lumină zenitală – cea din spatele congregaţiei, îndreptată spre altar, şi cea care însufleţeşte versantul de piatră brută, se completează reciproc şi rămân constante pe parcursul zilei, biserica fiind orientată nord-sud. Spaţiul destinat credincioşilor este de proporţie pătrată, la fel şi masa altarului, forma perfectă având semnificaţia liniştii şi echilibrului dobândite în acest spaţiu sacru.
Pardoseala de culoare neagră a bisericii accentuează stabilitatea vizuală a spaţiului interior; platforma altarului, înălţată cu o treaptă, aminteşte prin finisajul de beton aparent de textura pietrei din fundal. Banchetele austere din lemn vopsit alb lasă să se întrevadă structura şi culoarea fladerului natural, aducând viaţa şi căldura în spaţiul abstract definit de lumină şi suprafeţe albe.
Arhitectura ansamblului este tipică pentru arhitectura portugheză modernă, caracterizată prin jocul atent proporţionat între volume albe în forme pure scăldate de lumina puternică a soarelui mediteraneean. Accentele de culoare şi textură sunt folosite cu discreţie, aducând la scară umană volumetria impecabilă a compoziţiei. Natura, ca fundal şi simbol, face parte de fiecare dată din tablou, frumuseţea ei deseori aridă fiind subliniată şi pusă în valoare de eleganţa intervenţiei arhitecturale.
Felul în care arhitectul Joao Luis Carrilho da Graça îşi descrie opera poartă aceeaşi amprentă a purităţii şi a modestiei: „Clădirile trebuie să fie simple şi calde”, „Arhitectura trebuie să pună în scenă cât mai puţine elemente, în cel mai intens mod”, “…este un spaţiu al libertăţii în care protagoniştii sunt oamenii şi evenimentele”.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0