fbpx

BRICOLAJ LKL

Corpurile de iluminat semnate Justin Baroncea şi Radu Enescu reprezintă obiecte vechi, recuperate şi reinterpretate pentru proiectul de amenajare al gastro-pubului Lokal. Luminile, ca de altfel multe dintre piesele de mobilier – barul, scaunele, mesele – şi de decor, sunt realizate, în mare parte sau chiar în întregime, din obiectele găsite chiar în respectiva casă;

Text: Ioana Păunescu n
Foto: Radu Malaşincu

imobilul de pe strada Mihai Eminescu are o istorie de aproape de 100 de ani şi a găzduit, pe parcursul lor, tot felul de funcţiuni care şi-au lăsat, fiecare, amprenta epocii şi a specificului, astfel încât locul a fost, în momentul începerii reamenajării, principala sursă de materie primă, după cum autorii înşişi explică: „ne-am concentrat asupra fiecărui detaliu în parte şi am lăsat casa care conţine colecţia să pună la un loc poveştile fiecărui lucru în parte”. Un sistem de frână de la roata unei motociclete, vechi proiectoare sau lămpi de iluminat pu­blic, stricate şi descompuse, au fost de- sau re-construite, reparate, recondiţionate parţial şi transformate în noi lumini-mecanism – majoritatea corpurilor de iluminat păstrează aerul tehnico-industrial al obiectului-sursă de la care provin piesele componente. Fasungurile becurilor au fost accesorizate cu plăci de pick-up care, graţie decupajelor şi tijelor filetate, au devenit abat-jour-uri: „obturatoarele sunt reglabile şi permit controlul cantităţii de lumină în camere”. Iar luminile de plafon denumite de arhitecţi lămpi-satelit sunt construite, de exemplu, „dintr-un aparat de mărit marca Heba, care a fost răspândit prin casă, componentele lui fiind folosite pentru oglinda uneia din băi, pentru o veioză şi pentru o lampă-borcan.”

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0