București, straturi și perspective. Între realitate și ficțiune, între literatură și arhitectură #2
A doua expoziţie din cadrul proiectului interdisciplinar BUCUREŞTI, STRATURI ŞI PERSPECTIVE. ÎNTRE REALITATE ŞI FICŢIUNE, ÎNTRE LITERATURĂ ŞI ARHITECTURĂ aduce împreună două unghiuri de analiză a orașului și arhitecturii. Pe de-o parte – o privire obiectivă, științifică, despre diferite perioade de dezvoltare ale orașului, cu numeroase analize punctuale ale unor zone și edificii reprezentative. Pe de altă parte – o intersectare a mai multor abordări subiective ce combină fragmente de texte ale unor scriitori ce și-au construit operele în strânsă relație cu anumite zone din București cu imagini actualizate realizate de participanții la proiect – artiști, scriitori, antropologi, arhitecți, dar și studenți în aceste domenii.
Bucureşti. Arhitectură. Un ghid adnotat. autori: Mariana Celac, Octavian Carabela, Marius Marcu-Lapadat, Editura Ordinul Arhitecţilor şi Arhitectul B. Ioanide. Viaţa şi opera, autor Mariana Celac, publicat la Editura UNARTE, constituie punctul de pornire al acestor proiecte. Cercetarea este îmbogățită prin contribuțiile scriitoarei Simona Popescu și a antropologului Bogdan Iancu, care împreună cu studenții lor au completat aceste puncte de vedere cu altele, la fel de interesante.
Din punct de vedere arhitectural şi urbanistic, ca orice oraş, Bucureştiul a trecut prin catastrofe şi conflicte, prin perioade de graţie şi momente de elan sau declin. Plimbându-ne prin oraș regăsim colţuri simpatice lângă compoziţii solemne, pieţe cu statui, instituţii istorice, „zgârie nori” tot mai înalţi, arbori, pasaje şi poduri, cartiere de blocuri, mahalale „la curte”, ghettouri în sărăcie, străzile elitelor sau noile „condominiumuri” – toate cele ce compun oraşul. Toate acestea se cuvin evocate când descriem unicul peisaj bucureştean, modelat în multe secole, ce se schimbă an de an şi avansează în timp prin încercări, eşecuri şi reuşite.
Proiectul şi evenimentele din cadrul lui pun un mare accent pe interdisciplinaritate şi crearea unei platforme de comunicare între studenţi și profesori de la diferite universități, pentru a experimenta lucrul împreună.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 23.10 – 04.11.2017 şi va putea fi vizitată de luni-vineri, între 10:00-16:00.
Organizator: Universitatea Naţională de Arte Bucureşti
Coordonator proiect: Iosif Király