Cabana Aescher – o poveste

A fost odată ­ ca niciodată ­ o cabană mică, pe cât de pitorească, pe atât de greu accesibilă. Ridicată în creierul Alpilor Elvețieni, la peste 1600 m altitudine, ea străjuiește o potecă strâmtă între o prăpastie și un scurt lanț de grote. În vremuri străvechi, ele au adăpostit chiliile unor eremiți. Una dintre ele a devenit bisericuță și loc de pelerinaj cu energii benefice. De aceea, alături de ea a fost construită în 1846 Cabana Aescher, cu micul său restaurant. Crescută parcă organic sub streașina muntelui, ea a găzduit de atunci fără încetare drumeții care se aventurau până acolo.

Legendele au povestit despre locuitorii din vechime. Urmându-le, în 1904, un arheolog a descoperit în grote nu doar schelete de urși, ci și unelte paleolitice. S-a emis o teorie care a făcut senzație. Este posibil ca oamenii de Neanderthal să fi sălășluit la acea altitudine pe timpul verii acum circa 30 000 de ani.

Construcția unei telecabine în 1955 a înlesnit accesul mai larg al publicului la grote și cabană. Cu amenajări suplimentare de telescaune, zona a devenit o destinație îndrăgită și pe timpul iernii.

Într-o bună zi, National Geographic a prezentat cabana ca pe unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Ea a apărut în 2015 pe coperta cărții ”Destinations of a lifetime”. 

https://www.penguinrandomhouse.com/books/250919/destinations-of-a-lifetime-by-national-geographic/

Din acel moment, în numele superlativului, hoarde nemăsurate de turiști internaționali au luat cu asalt micul refugiu.

Atât proviziile, rezervorul de apă, cât și nervii gestionarilor s-au epuizat. De prea multă afluență, minunata cabană a fost nevoită să-și închidă porțile pentru prima dată în 2018.

Familia care a condus situl de două generații s-a retras.

În 2019, o nouă echipă a preluat cu prudență conducerea cabanei. În mod paradoxal, abia criza Corona a repus fluxul de turiști într-o matcă a normalității.

Victima propriului succes, povestea cabanei Aesher invită la reflecție și moderație… și totuși, când soțul mi-a sugerat să mergem acolo, nu am ezitat nicio secundă și nici nu am regretat. Mi-am amintit însă un citat devenit celebru, al unui expert german în ale călătoriei: „Turistul este cel care, găsind, distruge tocmai ceea ce caută” (Torsten Kirstges).