fbpx


White November igloo

Banchiza Urbană: Cafea. Apă. Zahăr. Puţin suflet. Și e perfect

Nea Haig are 89 de ani și este cel din urmă cafegiu armean din București. L-am cunoscut pe o străduţă liniștită de case vechi cu nume de actor (Grigore Manolescu nr. 13) din zona 1 Mai. O placă metalică roșie oferă cuvântului cafea ocazia să semnalizeze, suficient de alb și de mare, că e cazul să te oprești.

Înăuntru, un spaţiu relativ mic permite instrumenta­rului, cafegiului și ajutorului său, Ilie, să-și aștepte cumpărătorii printre aromele de boabe prăjite și măcinate. Două mașinării diferite cu iz de motoare sofisticate de uzină râșnesc cafeaua în două variante: pentru ibric și expresso. Le-a meșterit chiar nea Haig, cândva prin anii ’80. Cafeaua vine numai din Columbia.

Haig Keșkerian provine dintr-o familie de cafegii armeni care au pornit din Anatolia și, călătorind prin lume, au rămas în București.

„La un an, mă jucam cu cafea. La doi ani, prăjeam cafea. La trei ani, eram bătrân cafegiu” – așa își amintește nea Haig iniţierea în tainele preparării cafelei, meșteșug moștenit de la bunicul și tatăl său.

Într-un București antebelic, acesta din urmă deschidea în 1911, împreună cu un văr, un magazin de cafea la intersecţia Căii Victoriei cu strada Frumoasă. Cafegiul își utilează magazinul cu un prăjitor cumpărat de la o firmă din Viena care mergea cu gaz aerian, iar personalităţile vremii nu încetează să apară: Tudor Mușatescu, Henri Coandă, Emil Marinescu…

Nu putem decât să ne imaginăm rafturile și aromele magazinului de cafea din Calea Victoriei colţ cu strada Frumoasă, care în mod sigur erau mult mai fermecătoare decât alimentara de lângă Catedrala Sf. Iosif, unde familia și-a mutat activitatea după decembrie 1958. Nici aici nu-i ocolește floarea bucureșteană a acelor ani: actori, pictori, sculptori, iar după Revoluţie nea Haig își face firmă și își redeschide prăvălie în locul în care se află și astăzi.

Se ascund mai mult ca sigur felurite secrete între cei patru pereţi ai prăvăliei, unde ajutor de nădejde este Ilie, ceva mai tânăr, care stă tăcut pe un scaun în spatele cafegiului. „Ilie și Dumezeu mă mai ajută”, spune nea Haig în timp ce scoate un pix cu numele firmei pe care l-a primit întru celebrarea a 25 de ani de la înfiinţare.

Cutii, scule, șurubelniţe și pungi își fac loc în jurul aparatelor de râșnit cu pâlnii mari, a prăjitorului de boabe și a lui nea Haig, prezenţa din centru care leagă povestea. Ca un tablou în tablou, în spatele prăvăliei o pictură semnată de un client a imortalizat strada și intrarea.

„Cafeaua nu se fierbe”, spune ultimul cafegiu armean al orașului ai cărui copii și nepoţi au ales să nu mai continue tradiţia aromată.

Secretul cafelei armenești? „Nu e niciun secret, pui cafea, pui apă, pui zahăr și puţin suflet și e perfect.”

 

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0