Cahle
Sobele de cahle, în forma familiară nouă astăzi, au apărut în spaţiul german în jurul anului 1300. Având o structură de cărămidă, cu ducturi interne de fum, şi un „înveliş” de cahle, noul sistem de încălzire prezenta o serie de avantaje faţă de vatra de foc şi faţă de şeminee: funcţiona fără emisie de fum în spaţiul interior şi era mult mai eficient, tocmai datorită cahlelor ceramice care înmagazinau şi radiau mai multă vreme căldura.
Datorită acestor factori, sobele de cahle s-au răspândit cu repeziciune în Europa Centrală şi de Est, fiind caracteristice pentru aceste zone, din Germania şi Elveţia de astăzi până în Moldova, din Croaţia până în Belarus. Răspândirea s-a datorat coloniştilor germani, dar şi imitării la scară largă a unor modele regale şi aristocratice. În secolul al XVI-lea, sobe de cahle simple erau frecvent întâlnite şi în locuinţe rurale. Este interesant însă că Europa a rămas divizată în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, şemineul fiind preferat în mod absolut în Spania, Franţa, Anglia, Peninsula Scandinavă şi zona Mediteranei.
La început, cahlele erau create la roata olarului, având forma unor borcane introduse în masa de lut care învelea structura de cărămidă. Treptat, ele au ajuns la forma plată cunoscută astăzi, formate dintr-o placă imprimată într-un tipar şi o ramă pe spate, care foloseşte la fixarea lor unele de altele. În Evul Mediu, între secolele XIV şi XVI, se foloseau cahle de diferite tipuri şi forme, de la tipul concav apropiat ceramicii comune, cu deschidere rotundă, pătrată sau lobată, la cel semicilindric decorat cu traforuri şi la cel plat, simplu. Unele erau formate din mai multe părţi, realizate la roată, prin presare în model, prin decupare şi incizare. Forma depindea şi de locul cahlelor în ansamblul sobei: la bază, în soclu, în compunerea camerelor de ardere şi de încălzire, la colţuri sau pe coronament. Cele mai multe cahle erau glazurate, pentru a li se spori rezistenţa şi calităţile decorative. Glazura, compusă din nisip şi oxizi minerali, adera prin ardere la suprafaţa de lut, conferindu-i un aspect lucios. Cea mai accesibilă glazură medievală era cea verde, pe bază de plumb sau cupru.
De la început, cahlele au fost decorate, deoarece pe lângă funcţia lor practică, constituiau şi un element important de decor interior. Decorul se obţine în principal prin imprimarea într-un tipar de lemn sau lut săpat în negativ. Cahla va fi astfel decorată în relief. Glazura, uneori policromă, contribuie şi ea la efectul decorativ. Alte tehnici sunt traforarea unui motiv în lut şi acoperirea astfel parţială a deschiderii unei cahle concave, incizarea, aplicarea unor fragmente de mică pe suprafaţa cahlei, uneori chiar pictarea acesteia. În Evul Mediu, imaginile de pe cahle erau foarte variate, înscriindu-se în mai multe categorii: imagini religioase (sfinţi, semne şi simboluri religioase, inscripţii), imagini cavalereşti (foarte populară fiind imaginea cavalerului în turnir, sau cupluri dansând, muzicanţi, scene de vânătoare etc.), decoraţii geometrice sau vegetale, ilustrarea unor proverbe, fabule sau povestiri.
Cercetările arheologice de pe teritoriul României au dus la descoperirea a numeroase cahle, de diverse tipuri, forme şi caracteristici decorative. S-a dovedit că existau şi ateliere locale care le produceau şi că sobele de cahle erau folosite în toate mediile sociale (dar în special în curţile voievodale, în cele boiereşti, în castele şi fortificaţii, dar şi în locuinţe orăşeneşti şi în mănăstiri) şi probabil de către toate etniile din acest spaţiu.
*
Bibliografie de bază, principalele cataloage pentru spaţiul României:
Paraschiva Victoria Batariuc, Cahle din Moldova medievală (secolele XIV-XVII), Editura Istros, Suceava, 1999.
Daniela Marcu-Istrate, Cahle din Transilvania şi Banat de la începuturi până la 1700, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004.
Mónika Kémenes, Kályhacsempék Csík-, Gyergó- és Kázsonszékböl 14-18. század (Cahle din Scaunul Ciucului, Gheorgheniului şi Caşinului, secolele XIV-XVIII), Editura Fundaţiei de Istoria Culturii Entz Géza, Cluj-Napoca, 2006.
Elek Benkö, István Ughy, Székelykeresztúri kályhacsempék 15-17. század (Cahle din Cristurul Secuiesc, secolele XV-XVII), Editura Kriterion, Bucureşti, 1984.
Mărturii ale civilizaţiei transilvănene. Colecţia de cahle a Muzeului ASTRA, Editura Astra Museum, Sibiu, 2006.