fbpx

Conferința „Călătoria formei și căutarea frumuseții”

Conferința magistrală CĂLĂTORIA FORMEI ȘI CĂUTAREA FRUMUSEȚII susținută de Prof. Dr. Arh. Agostino Bossi – professore ordinario di Architettura degli Interni e Allestimento, Università degli Studi di Napoli Federico II – are loc în data de 9 mai, la ora 17.30, și este găzduită de Institutul Italian de Cultură din București.

Prezentarea evocă valoarea formei obiectelor și articolelor, realizate manual, proprii zonelor locuite ale Campaniei, vizitând forma, înainte de funcțiune, înainte de utilitate, înainte de materiale și tehnici de construcție.

Forma – element caracteristic unui obiect – surprinde simțurile noastre începând cu vederea și continuând cu simțul tactil până la interacțiunea cu ele. Ea devine substanță a memoriei și a asocierilor legate de aceasta. Forma – ca mijloc de stimulare a plăcerii estetice a lucrurilor și a fenomenelor legate de ele – este un activator al dorinței de participare, al inteligenței sensibile și imaginative a omului. Sânul Elenei este un arhetip formal, o expresie mitologică a frumuseții, la care au făcut referire cei care au dat forma unor tipuri de vase și cești. Discutăm despre formă transfigurată, memorie instinctivă, model al acțiunii de a bea și de a conține lichide. Această formă, care cu timpul evoluează, persistă în conținuturi și se înnoiește în detalii, putând ajunge până în vremurile noastre, îmbrățișează noi tehnici, reînnoindu-și sensurile.

forme-copy

Alături de formă este evocată materia arhaică, substanța primordială. Focul poate coace pământul și apa. El transformă materiale inerte și instabile într-un element stabil și rezistent, teracota. Astfel, focul cuptoarelor, în care se arde argila, este elementul care stabilizează munca realizată cu mâinile de către om. Focul, pământul și abilitatea manuală sunt instrumentele artizanului, care se îmbină cu creativitatea sa pentru a deveni obiecte ce se pot folosi sau pot fi doar contemplate.

În baza acestor considerațiuni, cineva ar putea crede că cercetarea prezentată se vrea doar o reflecție asupra formei și materiei obiectelor folosite, că se concentrează pe instrumente și obiecte realizate manual care, deși provin din istorie, aparțin epocii contemporane, dat fiind că sunt încă protagoniste ale scenei cotidiene a spațiului locuit; dar această abordare ar fi limitativă fiindcă, începând de la analiza formei, a tehnicilor de construcție, a valorii estetice și a inovației tehnologice, se dorește demonstrarea potențialului implicit în procesul de observație, de analiză și reconstrucție. Într-un cuvânt, obiectivul prezentării este actualizarea conținuturilor estetice și funcționale, constructive și de compoziție, evocative și practice, implicite din obiecte, decorațiuni și mobilier ce au caracterizat, de-a lungul timpului, habitatul uman.

Prezentarea propune un proces de apropriere și modificare, ce reprezintă unul dintre aspectele caracteristice culturii timpurilor noastre, în care continuitatea tradiției înseamnă inovație, echilibru dinamic între nou și recuperarea trecutului, un demers presărat cu expresii vii ale memoriei colective.

afis_-_il_viaggio_della_forma

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0