fbpx

Call 4 Papers!

Incepand cu luna noiembrie, vom lansa o noua sectiune in igloohabitat&arhitectura – igloostudent. Luna de luna, igloostudent va colecta si va prezenta proiectele de arhitectura si design ale studentimii din Bucuresti si din tara.

Am putea numi igloostudent un scouting la nivel national de viitoare talente arhitecturale si designuitoare, dar preferam sa-l numim o mana de ajutor intinsa unui grup special de oameni, cu care empatizam (caci odinioara si noi ii apar]ineam) si pe care am vrea sa-l vedem apreciat, asa cum consideram noi ca se cuvine. Stim ce inseamna sesiuni fara somn si predari pe nerasuflate si consideram ca orice proiect care inghite atatea resurse creative si umane merita sa fie privit si apreciat de multi oameni, in print, cum s-ar spune, indiferent daca autorul sau este student sau are statutul ceva mai intimidant de (deja) absolvent al unei facultati de arhitectura sau design.

Asa incat, daca sunteti student sau studenta la o facultate de arhitectura sau design din Romania (sau momentan plecati la studii prin tari straine), va invitam sa ne contactati prin email pe igloostudent@igloo.ro, sa ne povestiti despre voi si despre proiectele voastre. Nu uitati sa ne atasati imagini cu lucrarile cu care va mandriti si texte de descriere – nu vrem nimic prea elaborat, dar descrierea conceptului este intotdeauna esentiala.

Pentru ca nu vom putea prezenta absolut toate proiectele, ne asumam rolul minimal de a face o selectie a materialelor pe care le primim.

Igloostudent este, pe langa aceasta platforma de desfacere de proiecte ale studentimii, o sectiune editoriala a revistei care isi propune sa genereze continut de interes pentru studenti. Ceea ce inseamna, pe de o parte, ca ne-ar placea sa aflam de la voi despre proiecte si initiative studentesti, dar nu numai – lucruri care va plac si va inspira. In plus, suntem in cautare de talente scriitoricesti, asa incat, daca v-ar placea sa contribuiti cu articole, sectiunea igloostudent asteapta propuneri.

Asteptam contributiile voastre, de orice forma si culoare, fie ele proiecte, articole sau subiecte despre care v-ar placea sa cititi, pe igloostudent@igloo.ro, 24/7.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0