Când timpul stă în loc în jurul unei mese – în Peștera Meziad cu Bloom the World

TEXT: Manuela Zipiși FOTO: Cristina Itul

Gastronomia și natura sunt legate prin resorturi fine, ca să nu mai vorbim despre intersecțiile dintre cele două lumi. Descoperirea proiectului Bloom the Word ne ajută să avem o nouă perspectivă asupra subiectului grație invitației pe care echipa o lansează lunar tuturor celor care își doresc să se bucure de ambele: mese întinse în locuri inedite din țară, care inspiră și conectează oameni. O astfel de masă s-a așternut în cadrul special al uneia dintre cele mai vizitate peșteri din România, Peștera Meziad din Munții Apuseni.

Bihorul se bucură de una dintre cele mai vechi atracții turistice din țară, Peștera Meziad din munții Pădurea Craiului, care se pare că era vizitată de acum mai bine de 100 de ani. Aici se presupune că există una dintre cele mai mari comunități de lilieci din România și că au fost descoperite oase aparținând ursului de peșteră și urme ale existenței omului preistoric. Toate acestea și multe alte detalii interesante pot fi lesne descoperite de toți cei dornici de explorarea regiunii sau de pasionații de paleontologie, prin urmare ne-am propus să vă supunem atenției ceva ce probabil nu vă imaginați că se poate întâmpla într-o peșteră, însă s-a întâmplat deja la Meziad: o masă lungă și frumos întinsă pentru ospăț la lumina lumânărilor și în acorduri de marimbafon.

 

Povestea s-a derulat în toamna anului trecut și a fost pusă la cale de echipa Bloom the World, care, combinând pasiunea pentru gastronomia autohtonă cu cea pentru explorarea țării, întind lunar mese conviviale în cele mai inedite locuri: un vârf de munte, un deal, o cascadă, un râu sau… o peșteră. Li se alătură artizani și artiști locali, iar bucuria este, în primul rând, cea a conexiunii, a unei mese care unește oameni în mijlocul naturii.

text1_noirmbrieBloom (74 of 266)

Masa din Peștera Meziad a fost, după cum ne povestește echipa, una specială și plină de aventuri: „Una dintre cele mai reușite mese, din zecile întinse, a fost la Peștera Meziad. Aici am ajuns la invitația unor ghizi turistici fascinați de unicitatea peșterii, tare făloși de minunățiile ce le-au găsit acolo. Noi, la rândul nostru, nu am fost doar făloși, ci absolut impresionați de dimensiunea peșterii și de acustica ei (în timpul mesei am avut plăcerea să ni se cânte la marimbafon). În fiecare loc unde întindem masa accesul este destul de dificil, însă la peșteră a fost și mai și, pentru că am avut de urcat toată logistica (scaunele, mesele, aranjamentele florale, farfuriile din porțelan, paharele din cristal, merindele, rachiul etc.), pe scurt, am cărat tot în brațe pe multe scări și apoi le-am și coborât, dar vorba aceea: dacă era ușor… Așa suntem noi, echipa Bloom the World, punem masa unde nu te aștepți și ne înfruptăm din bunătățile locale în timp ce ne delectăm cu natura care se desfășoară în jurul nostru.” De bucate s-a ocupat chef Adrian Truță din Alba Iulia și, pentru că natura știe să completeze armonios experiențele, cei prezenți s-au bucurat și de prima ninsoare din an.

 

„Cumva, la fiecare masă, timpul stă în loc, vântul face muzica, bucatele sunt mai gustoase ca în alte dăți, licorile ne dau curaj, iar oamenii zonei ne transmit poftă de viață.”

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0