fbpx


White November igloo

Casa Alexandrina

Situată pe o străduță intens construită din apropierea parcului Herăstrău, parcela de mici dimensiuni a devenit imediat o provocare pentru echipa de proiectare. Se impunea construirea unei locuinţe elegante care să valorifice la maximum poziţia în oraş, proximitatea parcului, menţinând în acelaşi timp intimitatea faţă de vecinătăţile aglomerate.

Text: Catrinel Negru
Foto: Cosmin Dragomir

Locuinţa izolată pe parcelă se dezvoltă pe o planimetrie în formă de clepsidră, având ca punct central scara cu trepte libere şi ascensorul cu pereţi de sticlă, care aduc lumina până în centrul casei, la toate nivelurile. Forma concavă a celor două faţade laterale creează două curţi exterioare de formă neregulată, cea de acces şi cea privată afe­rentă spaţiilor de zi de la etajul întâi, care permit comunicarea între încăperile situate în cele două părţi ale casei şi totodată oferă un spaţiu generos pentru petrecerea timpului liber în exterior pe timpul verii.

Volumul de înălţime S+P+3R devine un open-space tridimensional prin dispunerea etajelor la jumătate de nivel şi comunicarea permanentă între acestea. De la nivelul garajului situat la parter, la zona de zi amplasată la etajul întâi, la dormitoarele de la etajul al doilea şi la zona de relaxare de la etajul al treilea, parcursul arhitectural este în acelaşi timp facil şi spectaculos. Structura din grinzi de beton oblice şi casetate este lăsată aparentă în majoritatea spaţiilor, ea prelun­gindu-se la nivelul terasei din faţada principală cu o reţea de grinzi metalice intersectate la aceleaşi unghiuri, care definesc tera­sele celor trei niveluri.

Terasele cu pardoseli transparente din tablă perforată susţin o serie de ghivece de mari dimensiuni în care sunt plantaţi arbuşti şi constituie în acelaşi timp pergole verticale pentru urcarea iederei deja plantate în jardiniera de la parter. Plafoanele din beton aparent implică adop­ta­rea unor sisteme de încălzire inteligente, cu panouri radiante în pereţi şi încălzire în pardoseală, perfect asociate cu pompa de căldură – sistemul ecologic care asigură în­călzirea şi funcţionează în paralel cu pano­urile solare. Sistemul inteligent de management al clădirii, iluminatul interior cu surse LED şi termoizolarea supradimensionată contribuie de asemenea la gestionarea eficientă a ener­giei consumate de clădire. Orientarea opti­mă faţă de punctele cardinale şi proporţia atent studiată între plin şi gol asigură necesarul de lumină naturală la orele dorite pentru fiecare tip de încăpere şi, în acelaşi timp, protecţia faţă de însorirea excesivă pe pe­rioa­dele complementare.

Perdeaua de vegetaţie care se interpune între clădire şi stradă umbreşte, protejează vizual şi creează microclimatul optim pentru încăperile amplasate în faţada principală, fiind un element de design ecologic şi totodată un instrument de integrare a clădirii în fondul construit, caracterizat printr-o pondere crescută a vegetaţiei spontane. Amenajarea interioară mizează pe spectaculozitatea materialelor în stare brută, neprelucrată, care dialoghează şi stabilesc ierarhii în funcţie de cota de înălţime la care sunt amplasate şi de poziţia diferită faţă de sursele de lumină naturală. Obiectele de design – piese de mobilier şi corpuri de iluminat – păs­trează gama de materiale cu texturi vi­bran­te şi forme minimaliste, aducând fie­că­rei perspective un accent interesant.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0