fbpx


White November igloo

Casa B.

Pe malul lacului Griviţa, într-o zonă liniştită a Bucureştiului, echipa de arhitecţi SYAA a conceput o locuinţă pentru o tânără familie fără copii, într-un raport direct cu contextul imediat, definit de prezenţa puternică a naturii (vegetaţie, faună şi apă). Amplasamentul s-a dovedit de la început extrem de ofertant, dar au apărut şi anumite constrângeri urbanistice cărora li s-a răspuns în mod pragmatic, optându-se în final pentru o dezvoltare pe parter şi două etaje.

Text: Adelina Clapon
Foto :Andrei Mărgulescu

Volumul compact, alb şi suplu, desprins parcă dintr-o zi frumoasă de vară, se înscrie cu eleganţă în peisaj şi este decupat, în funcţie de vecinătăţi şi orientare, astfel încât să genereze terase luminoase, ce permit vederi panoramice la fiecare nivel.

Către drumul de servitute ce mărgineşte o latură a lotului, a fost aleasă soluţia unui plan foarte drept al faţadei, ca o linie de secţiune, în care este favorizat plinul. Dacă aici avem de-a face cu o faţadă introvertită, care apără intimitatea locuirii, spre curtea interioară, unde se află şi piscina (care poate fi folosită timp de jumătate de an), casa respiră prin deschideri ample.

Interiorul beneficiază de o organizare spaţială ce permite utilizarea facilă a fiecărei arii. Parterul a fost dedicat zonei de zi, la primul etaj se găsesc dormitoarele, în timp ce al doilea nivel găzduieşte un spaţiu de lucru şi un hobby studio. Fiecare dintre cele trei nivele dispune de propria terasă, orientată diferit, însă în aşa manieră încât să fie deschisă şi spre lac.

Legătura între acestea se face printr-o scară spectaculoasă cu luminator deasupra, care are la capătul superior o uşă vitrată ce permite perspectiva liberă către cer. Albă, sculpturală şi fără delimitări ale vreunei mâini curente ce i-ar diminua impactul la nivel vizual, scara traversează deschis, ca un profil rezonant şi vibrant, fiecare nivel al casei.

Definitorie în realizarea locuinţei a fost implicarea permanentă a clienţilor (el – inginer constructor, ea – activă în industria publicitară), atât la partea de concept, cât şi la execuţie şi la partea de amenajare. În ceea ce priveşte designul de interior, practic alegerile au fost luate de beneficiari, însă arhitecţii i-au ghidat şi consiliat permanent.

Ca şi volumul exterior, interioarele pun în evidenţă aplecarea către minimalism, mai ales în cazul finisajelor şi al elementelor de mobilier. Albul şi tonurile de bej se regăsec în îmbinări de suprafeţe mate cu unele lucioase, ce reflectă lumina. În jurul luminii, de altfel, este modelată întreaga locuinţă. Pe lângă cea naturală, prezentă din plin datorită deschiderilor largi către exterior, într-un spirit aproape mediteraneean, lumina artificială joacă un rol important în crearea unei atmosfere calde. La ultimul etaj, mai multe decupaje circulare, în contrast cu liniile şi unghiurile drepte generale, aduc lumină în mod indirect şi generează un joc dinamic de contururi în întreaga amenajare.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0