fbpx


White November igloo

Casa BR

În imaginaţia celor mai mulţi oameni, Brazilia înseamnă plaje nesfârşite, soare şi exotism. Pentru locuitorii ei însă Brazilia înseamnă în primul rând pădurea tropicală, cu densitatea ei uluitoare şi diversitatea impresionantă de ecosisteme. Pentru orice arhitect, a construi într-o astfel de locaţie reprezintă o provocare şi în acelaşi timp un test de măsurare a respectului faţă de natură. Din rândul celor curajoşi, Marcio Kogan şi echipa lui s-au încumetat să creeze o minimalistă şi elegantă casă de vacanţă chiar în inima junglei braziliene.

Text: Viorica Buică
Foto: © Nelson Kon

Provocarea a fost cu atât mai mare cu cât proiectul nu a pornit de la zero: cuplul înstărit din Rio ce şi-a dorit această locuinţă de vară contactase anterior un alt arhitect, care a şi apucat să pună fundaţiile noii construcţii şi să traseze nişte structuri. Pe situl de aproape 7 000 mp, arhitectul brazilian a găsit un uriaş schelet din oţel şi un soi de pasarelă greoaie, tot din oţel, la intrare, fiind nevoit să găsească o soluţie elegantă de a le încorpora în viitoarea casă.

Inspirat de bogăţia pădurii ce se întinde la nordul oraşului Rio, în regiunea Petrópolis, Marcio Kogan a imaginat o casă care se deschide cu totul către peisaj, trăind într-o comuniune perfectă cu acesta. Cutia elongată din oţel, deja existentă, a reuşit până la urmă să se adapteze sensibilităţii arhitectului brazilian: suprafaţa sa a fost mărită de aproape patru ori, iar spaţiul propriu-zis de locuit a fost amplasat la etaj, sprijinindu-se pe pilonii rezistenţi (o trimitere subtilă la casele realizate în copac). Ideea a fost de a construi o locuinţă cu o înfăţişare foarte naturală, o inserţie aproape organică în peisajul pădurii braziliene.

Deşi îi trădează artificialitatea liniile drepte, ordonate şi epurate, specifice modernismului contemporan autohton, planşeele groase din beton care închid între ele etajul, precum şi suprafeţele uriaşe de sticlă, casa se pierde cu uşurinţă în natură, toate elementele „străine” fiind trecute în planul doi printr-un discurs al sustenabilităţii/ecologic. Cităm din acesta: piatra de râu a pereţilor parterului şi din decorul piscinei; lemnul de pe faţada etajului, scânduri lăsate special nefinisate şi neîndreptate, dispuse dezordonat; arborii şi vegetaţia integrate în proiect (pasarela de acces şi zona de terasă, amândouă suspendate, sunt perforate aleatoriu de trunchiurile copacilor).

La interior, spaţiile se înşiruie generos, fără prea multe compartimentări, constant metamorfozate de lumina naturală. La parter, se găsesc o piscină încălzită şi o saună, delimitate pe o parte cu panouri de sticlă care merg din pardoseală până în tavan şi care se pot deschide complet, lăsând liberă toată latura de 20 de metri, iar pe cealaltă parte, de o rocă enormă, luminată cu spoturi în pardoseală. La etaj, se găsesc spaţiile propriu-zise de locuit, cu funcţiuni clare: dormitoarele, băile, bucătăria, livingul şi diningul. Scândurile ce îmbracă etajul funcţionează ziua ca brise-soleil, iar noaptea pot fi deschise şi glisate, fapt ce adaugă un plus de mister acestei inedite locuinţe braziliene.

„Numele meu este Pyrochephalus Rubinus, dar mi se spune în general Vara. Acum locuiesc la 22 grade 30’18’’ latitudine sudică şi 43 grade 10’43’’ longitudine, mai precis în regiunea muntoasă Rio de Janeiro. Iubesc această zonă plină de păduri, de stânci şi de flori exotice. Îmi petrec majoritatea timpului zburând din Granular Tibouchina în Peltophoroides Caesalpinia. Ieri a fost însă o zi foarte tristă, deşi începuse foarte bine până când m-am întâlnit cu figurinha-de-rabo-castanho: oamenii au venit şi au construit o casă, aici, pe pământul nostru. E făcută din sticlă, stă pe piloni şi e acoperită cu lemn (foarte bun pentru ciocănitoare). Nu asta e grav. Transparenţa casei ne-a creat nişte probleme incredibile, pentru că nu mai ştim pe unde să zburăm. Şi, pentru ca lucrurile să fie şi mai rele, cam 20 de metri de geam se pot deschide în întregime, lăsând liberă apa piscinei şi o stâncă în mijloc, ceea ce duce la o şi mai mare confuzie. Ieri, verişoara mea Vara (noi avem întotdeauna acelaşi nume) s-a lovit rău de geamul unei camere, pe care nu avea cum să-l vadă, nu era nicio ramă, niciun semn care s-o facă să-l ocolească! Nu ştiu dacă să mai stau pe aici, zborurile devin extrem de tensionate. Poate că o să mă întorc în São Paulo, unde locuieşte un unchi de-al meu. E la doar 400 de km de aici.” (Marcio Kogan)

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0