Casa de Oaspeți Satul Banului
AMPLASAMENT: Satul Banului, Prahova TEXT: Manuela Zipiși FOTO: Sabin Prodan
Se întâmplă uneori ca fragmente ale trecutului să se lege în timp în noi ipostaze. Lemnul se unește cu piatra. Viețile străbunicilor se amestecă cu legende și istoria locurilor. Fragmente de poveste dau naștere unei noi povești cum este Casa de Oaspeți Satul Banului, aflată în satul cu nume omonim din comuna Măgureni. Povestea sa este doar una dintre cele pe care le puteți descoperi în albumul de colecție „Pensiuni tradiționale din România 2022”, disponibil în shop-ul nostru.
Situat pe valea Proviței, la 30 de minute de Târgoviște, Satul Banului se așterne în calea călătorilor la răscruce de cunoscute drumuri comerciale medievale în cadrul geografic al colinelor subcarpatice. Odinioară (de pe la 1883 încoace) în centrul satului se ridica prăvălia și cârciuma lui Ghiță Stan Dobre, cu aferenta curte – o lume aparte din care nu lipseau micii sau gogoșile ori terenul de popice. Din această istorie și pe pământul moștenit de strănepoții lui Ghiță Stan Dobre a fost ridicat ansamblul Casa de Oaspeți Satul Banului, care și-a dorit – prin stil, tehnică și atmosferă – să evoce spiritul gospodăriilor moșnenilor.
Echipa de proiectare, arhitectură și design B.I.A. Czika Eduard & Răzvan Dobre s-a bazat pe tehnicile tradiționale și pe specificul arhitecturii zonei, dar și pe materiale recuperate în mare parte din sat pentru a ridica noua poveste. Au apărut astfel Casa Mare, anexa agricolă cu Fânarul, Pătulul și atelierul de tâmplărie denumit în familie „Odaie”. Printre detaliile arhitecturii populare prezente se regăsesc: „boldul sau țeapa din vârful acoperișurilor pentru protecția învelitoarei la vânt, traforurile prispelor, balconul sau cerdacul, cu intrare în zona subsolului în formă de arcadă” etc.
În cele cinci camere și un apartament inspirate de modelul gites-urilor franțuzești pot fi descoperite butoiul de bere, duciumalul (cântarul) și tejgheaua principală, prevăzută cu orificiu pentru bani din prăvălia străbunicului, ștergare, carpete, icoane. Din străchini așezate pe masa de lemn din cerdac se pot savura rețete tradiționale de pe Valea Proviței: tabarcă, păsat, turtă de dovleac coaptă pe plită cu prune lojnițe, ciorbă de ciuciuleți etc. În zonă se pot vizita ruinele conacelor și palatelor aparținând familiei Cantacuzino.
Material publicat în albumul Pensiuni Tradiționale din România 2022