Casa de pe Ostaşilor

Proiectul Casei de pe strada Ostaşilor a fost pentru echipa de arhitecţi SYAA cel mai lung din portofoliul lor de până acum: din 2008, când au început să se gândească pentru prima dată la cum s-ar putea construi pe terenul foarte mic, până în 2012, când cei doi proprietari s-au mutat în locuinţele lor distribuite pe verticală, s-au adunat mai multe variante de volumetrie şi de faţadă, numeroase avize şi acte, urmate de decizii şi modificări survenite direct pe şantier, unde au urmărit cu atenţie concretizarea fiecărui spaţiu.

Text: Viorica Buică
Foto: Cosmin Dragomir

Nu regretă însă niciun moment timpul investit. Pe lângă satisfacţia unui proiect executat aşa cum şi-au dorit, au învăţat cât de importantă este o relaţie de comunicare intensă şi totuşi degajată cu clienţii şi cum implicarea creativă a acestora în proces poate conduce către un proiect mai bun, mai eficient în termeni de locuire; au descoperit totodată noi detalii şi rezolvări tehnice interesante. Şi, poate cel mai important, au înţeles că orice provocare poate fi depăşită, iar o amprentă de aproximativ 60 mp nu este un impediment pentru un rezultat spectaculos.

Volumul compact al casei, robust şi puternic, nu lasă să se întrevadă prea multe din viaţa-i interioară, deşi orientarea faţadei principale spre nord şi înălţimea mare a clădirii au dus la inserarea multor suprafeţe vitrate, cu dimensiuni variabile.

Cum s-a ajuns la tema unei case atipice, amplasate chiar în mijlocul Bucureştiului, dar pe un teren minuscul? Vlad Dâmboviceanu şi Cristian Ştefănescu sunt doi prieteni care au crescut printre casele vechi din apropierea Cişmigiului şi s-au tot gândit că şi-ar dori să locuiască cu familiile tot pe aici. Întâmplarea şi anumite raţiuni financiare i-au adus în faţa unui teren în zonă, de doar 116 mp, pe care se afla o construcţie foarte degradată. N-au luat însă decizia de a cumpăra până nu s-au consultat cu arhitectul Adrian Soare – pe care Vlad îl cunoştea –, iar acesta i-a asigurat că vor putea realiza o locuinţă comună pe situl înghesuit. De aici, începe povestea propriu-zisă a casei.

În parcursul proiectului, celor două apartamente urbane care urmau să compună locuinţa li s-au adăugat destul de repede două spaţii-anexă, de lucru: un magazin de vinuri, cu un spaţiu de socializare, şi un studio de înregistrări. Aceste funcţiuni speciale adăugate pe amprenta redusă a construcţiei i-au determinat pe arhitecţi gândească o dezvoltare şi o organizare strict pe verticală a spaţiilor: winebar-ul şi duplexul lui Vlad au ocupat subsolul, parterul şi etajul 1, cu o curte mică accesibilă direct din living, iar studioul de înregistrări şi duplexul lui Cristian au ocupat mansarda, cu terasa adiacentă, şi etajele 2 şi 3. A rezultat astfel o clădire cu 6 nivele şi un mix de 4 unităţi funcţionale, care au impus şi 4 accese separate: winebar-ul comunică direct cu strada, dar se desfăşoară preponderent în zona de la subsol, iar în duplexul lui Vlad se intră din curtea îngustă de unde porneşte şi scara exterioară, prelungită cu o cursivă deschisă, care asigură accesul la duplexul lui Cristian şi apoi la studioul de la mansardă. Urcând pe stradă dinspre Ştirbei Vodă, volumul relativ compact al casei, robust şi puternic, te însoţeşte vizual, fără a lăsa să se întrevadă prea multe din viaţa-i interioară.

Deşi într-o arie protejată, ceea ce a impus numeroşi parametri tehnici de respectat, vecinătăţile imediate lasă de dorit din punct de vedere calitativ, iar arhitecţii s-au văzut nevoiţi să se raporteze mai degrabă la atmosfera cartierului, la ce înseamnă locuirea tradiţională în zonă: existenţa grădinii, oricât de mică, accesul intim, acoperişul în şarpantă, mansardat. Apoi, faţada principală spre nord şi înălţimea mare a clădirii au determinat apariţia multor suprafeţe vitrate, cu dimensiuni variabile. De altfel, spaţiile interioare se desfăşoară pe două nivele, fără prea multe compartimentări şi obstacole, ceea ce imprimă o anumită fluiditate locuirii. Pentru că Vlad – care ocupă partea de jos a casei – este un mare iubitor de soare şi lumină naturală, în apartamentul său ferestrele se întind cu generozitate şi pe verticală şi pe orizontală, ba mai mult, o bucată din pardoseala etajului 1 a fost înlocuită cu o „dală” vitrată, luminând suplimentar locuinţa. Ne-a mărturisit că după „împărţirea” casei a fost puţin îngrijorat de acest aspect, dar participând zi de zi la facerea ei, a descoperit cu bucurie – şi satisfacţie – pe şantier „curgerea” frumoasă – şi continuă – a luminii naturale.

Amândoi beneficiarii s-au implicat total în execuţia casei (şi le recomandă acelaşi lucru celor care vor să-şi construiască o locuinţă), fără a mai aminti că tatăl lui Cristian – inginerul constructor Paul Ştefănescu, cu multă experienţă şi în afara ţării, a supravegheat zi de zi lucrările, iar calitatea rezultatului final i se datorează în mare măsură; aceasta a făcut ca unele soluţii inspirate să fie adoptate simplu, pe loc, discutând bineînţeles cu arhitecta Elena Dragu: după ce le-a plăcut cum a ieşit betonul aparent de la subsol, au decis să păstreze suprafeţe similare şi în apartamente, amplificând aspectul modern şi minimalist al locuirii; tot pe parcurs, Vlad şi-a dat seama că ar putea realiza o mică baie sub scara ce duce la etaj (în loc de a avea două băi mai spaţioase la etaj) şi astfel a câştigat o zonă de relaxare, cu o mică bibliotecă aproape de fereastră, iar Cristian a „revendicat” un mic balcon ce-i întregeşte relaţia cu exteriorul. Multe dintre soluţiile de amenajare, incluzând partea de finisaje, au decurs direct din proiectul de arhitectură, dar există anumite amănunte, personale, care individualizează cele două locuiri: Vlad a optat pentru o şapă specială care se completează bine cu pereţii din beton şi pentru un mobilier cu poveste, de familie, în timp ce Cristian a preferat pardoseala caldă din lemn şi un mobilier modern. În ceea ce priveşte spaţiile de lucru, studioul de înregistrri audio a fost executat la standarde tehnice impecabile cu ajutorul inginerului acustician Flaviu Oros, iar spaţiile ce vor fi dedicate vinului, la parter şi subsol, sunt în curs de finalizare.

După ce ai dormit prima noapte în casa ta, dacă ai visat frumos, atunci casa e gata”, scria Eliza Yokina într-o listă specială de sfaturi pentru facerea unei case cu suflet. Cei doi proprietari ai casei de pe Ostaşilor ne-au confirmat nu numai că visează frumos, dar se şi bucură din plin, în fiecare zi, de spaţiile luminoase pe care acum le-au luat complet în stăpânire.