Casa eM.

Spaţiile marginale oraşului sunt locuri ale indeterminării, periferice, ele constituie practic legătura oraşului cu câmpul, redând teritoriului urban orizontul pierdut. Simboluri ale unui anumit tip de libertate, aceste zone, ce stau cu precădere sub semnul unei estetici alternative, îşi pierd caracteristicile fundamentale în momentul în care încep să se supună economiei urbane.

Text: Viorica Buică
Foto: Şerban Bonciocat

Ce se întâmplă însă când planificarea urbană nu merge până la capăt, favorizând o dezvoltare aproape haotică a locuirii în aceste zone? Şi, mai ales, cum poţi oferi unei locuinţe situate într-un astfel de spaţiu acel raport de familiaritate cu lumea despre care vorbea Heidegger?

Confruntat cu aceste probleme în momentul în care i s-a cerut conceperea unei locuinţe în zona Băneasa, arhitectul Dorin Ştefan a ales să ofere identitate noii construcţii centrând-o tocmai pe propria existenţă. În lipsa unui context spaţial care să o definească şi să o individualizeze, casa creează ea însăşi relief, polarizând împrejurimile de care, de altfel, nu o desparte decât un gard de înălţime mică.

În monotonia apăsătoare a Bărăganului, casa eM. încearcă să dea naştere unui spaţiu calificat în ceea ce priveşte locuirea, un spaţiu tensionat şi, în acelaşi timp, revigorant pentru persoanele ce îl populează. Nu întâmplător contactul vizual este fundamental în cazul acestei construcţii: legătura profesională a proprietarilor cu imaginea a determinat în mod decisiv profilul stilistic al întregului. Fiecare detaliu impresionează ochiul, îl provoacă, arhitectul dovedindu-se un regizor cu adevărat original.

Deşi de tip pavilionar, concepută pentru a adăposti patru familii înrudite, casa este unitară, poate şi pentru că spaţiile comune ocupă un procent semnificativ. Acestea se desfăşoară şi se întretaie mai ales la primul nivel, acelaşi nivel care la exterior suplineşte absenţa resurselor fizice contextuale, devenind el însuşi un tip de relief: terasele sunt înierbate şi creează inedite locuri de relaxare, iar crevasele dintre corpuri, conferind tensiune construcţiei liniare, sunt transformate în interstiţii naturale în care îşi face loc o vegetaţie exuberantă. Efectul reconfortant al verdelui este potenţat prin cultivarea transparenţei. Cele două scări, care prin verticalitatea lor constituie o sursă de dinamism pentru interioare, sunt flancate de pereţi din sticlă ce le permit să comunice direct, dar să şi aducă în casă peisajul necontrolat al crevaselor.

Pe această „fundaţie” solidă sunt aşezate spaţiile de noapte: o rulotă din tablă ondulată verde, abandonată pe un deal cu baza din piatră tăiată şi cu numeroase suprafeţe verzi. Metonimie pentru activitatea regizorală şi sursă de poezie, în stilul filmelor lui Tarkovsky.

Locuinţa pendulează permanent între interior şi exterior, grădina generoasă ce înconjoară construcţia permiţând întotdeauna deschideri către spaţiul natural.

Neconvenţională, la prima vizită puţin labirintică, ţinută într-o tensiune benefică de dialogul contradictoriu al materialelor, casa eM. îşi priveşte cu superioritate vecinătăţile, detaşându-se prin originalitate.