Casa Max din Sibiu

Cu o mare pasiune pentru clădiri istorice, elveţianul Max Schweizer şi-a propus în 2006, atunci când a cumpărat casa cu numărul 22 de pe strada Ocnei din Sibiu, să deschidă un restaurant în care clientul să simtă că a făcut o scurtă călătorie în timp.

Text: Reka Țugui
Foto: Șerban Bonciocat

O călătorie pentru care toate elementele originale de valoare au fost păstrate, restaurate şi puse în valoare: tencuieli de epocă, porţiuni de frescă, planşee pictate. Noua funcţiune a impus de asemenea refuncţionalizarea spaţiului interior al casei alcătuite din mai multe corpuri de clădire alipite în decursul a şapte secole. Acest proces de adaptare a unor spaţii atipice la o funcţiune modernă a implicat, pe de o parte, unificarea interiorului prin redeschiderea unor goluri de uşi existente blocate şi, pe de altă parte, rezolvarea provocărilor ridicate de cele două spaţii prin excelenţă contemporane: bucătăria şi grupul sanitar. Pentru inserarea bucătăriei, spre exemplu, a fost nevoie de sacrificarea unor spaţii, în timp ce grupul sanitar şi-a găsit locul într-o încăpere boltită cu penetraţii, sub forma unor cabine rectangulare de joasă înălţime, distanţate faţă de pereţi, pentru a nu interfera negativ cu textura deosebită a bolţilor de cărămidă. Amenajarea interioară a casei Max, cu toate detaliile elementelor de tâmplărie, cu discretele corpuri de iluminat care punctează bolţile ori tavanele traversate de grinzi şi cu întreg mobilierul de mare rafinament completează cu succes  substanţa istorică a clădirii, recuperată cu atâta grijă.