fbpx

Casa de pe Ostaşilor

Proiectul Casei de pe strada Ostaşilor a fost pentru echipa de arhitecţi SYAA cel mai lung din portofoliul lor de până acum: din 2008, când au început să se gândească la cum s-ar putea construi pe terenul foarte mic, până în 2012, când cei

World Architecture Festival 2013

O nouă ediţie World Architecture Festival a avut loc în Singapore în perioada 2-4 octombrie. Cele peste 300 de proiecte înscrise la cele 30 de categorii ale competiţiei reflectă tema de anul acesta „Valoare şi Valori”, făcând referire la relaţia dintre valoarea financiară a

Serpentine Sackler Gallery, Londra

La sfârşitul lui septembrie, la Londra a avut loc deschiderea oficială a Serpentine Sackler Gallery, al doilea proiect realizat de Zaha Hadid Architects pentru Serpentine Gallery, după pavilionul temporar din 2000

Locuinţă în Snagov

Perfect rectangulară, absolut modernistă la prima vedere, locuinţa realizată de Cardoplan devine din ce în ce mai apropiată de contemporaneitate pe măsură ce pătrunzi în interior.

Case uitate din Mărginimea Sibiului

Lucările coordonate de arhitectul Liviu Gligor au respectat pe deplin autenticitatea clădirii: nu s-au folosit decât materiale şi tehnici tradiţionale de construcţie.

Cafeneaua Vecchio

Prin Cafeneaua Vecchio, centrul istoric a primit în sfârşit o reabilitare de înaltă calitate, în care noul şi vechiul se susţin reciproc.

Participatory City. 100 Urban Trends

Proiectul BMW Guggenheim Lab a pornit în 2011 ca o structură temporară ce va călători în oraşe importante, stabilind un fundal pentru dezbateri şi idei legate de spaţiul urban. Pe 11 octombrie, la Solomon R. Guggenheim Museum în New York, s-a deschis expoziţia „Participatory City”,

Inside Out

De multe ori riguroasă şi standardizată, arhitectura mall-urilor pare să nu lase foarte mult loc pentru creativitate. Însă, în cazul proiectului pe care vi-l prezentăm aici, viziunea celor de la PZP, mereu în pas cu ultimele inovaţii în materie de tehnologie, a dus la o

Loading new posts...
No more posts
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0