Mi se întâmplă tot mai des ca atunci când ajung să cunosc oameni noi şi să-mi mărturisesc profesia, mai devreme sau mai târziu, când nivelul de intimitate o permite, să fiu politicos pus la zid în legătură cu starea arhitecturii din România.
Nu, nu vreau să fac cronică de film. Dar nu am găsit niciun titlu mai potrivit pentru consideraţiile pe care le-am făcut cu ocazia ultimei mele deplasări prin satele româneşti, de data asta în judeţul Neamţ.
Periodic (destul de frecvent) mă îngrozesc de cât de nasol arată localităţile României, fie ele sate sau oraşe. Inutil să spun că ori de câte ori mă întorc din vreun loc mai ordonat, treaba îmi sare în ochi cu mai multă violenţă. Nefiind însă masochist,
Admirabila manifestaţie a cicliştilor bucureşteni m-a făcut să îmi pun câteva probleme în legătură cu problematica urbană (şi nu numai) a cicliştilor. Înainte de orice altceva, şi ca să nu fiu interpretat pe dos, cum s-a mai întâmplat, trebuie să spun că sunt 100% de
Săptămâna trecută (25.03 - 01.04 2013 n.r.) s-au inflamat din nou spiritele pentru Hala Matache. Motivul? Decizia primăriei de a nu-şi mai respecta angajamentele (de a păstra şi restaura pe poziţie Hala Matache, conform unui proiect propus de societatea civilă) şi a-şi vedea de propria
Oricine crede că ştie ce este un parc de distracţii, fie că a frecventat sau nu asemenea instituţii: o incintă în care se găsesc tot felul de tiribombe. Cu sau fără temă, cu acces plătit şi atracţii gratuite sau invers. Nimic mai puţin exact. Greşit.
E evident mai bine decât să arunci pur şi simplu, într-o deplină inconştienţă a consecinţelor, dar nu suficient. Poluarea se diminuează, e drept, dar nu dispare. Suntem încă foarte departe de a reuşi să trăim într-un echilibru firesc cu mediul, în ciuda reglementărilor tot mai
Puteţi citi aici continuarea editorialului semnat Bruno Andreşoiu, publicat în numărul 111 al revistei igloo habitat&arhitectură.
Puteţi citi aici continuarea editorialului semnat Bruno Andreşoiu, publicat în igloo 108-109.