Enisala

Această destinaţie turistică pe care v-o propunem sună cel mai puţin româneşte din câte au ajuns pe lista scurtă. Ne-am …

Design capitals. Barcelona

De la inovaţiile modernismului la cele contemporane, de la Picasso la Susana Solano, de la Gaudi la colecţia cosmopolită de …

Generator – Barcelona

În luna august, timp de o săptămână, locuitorii cartierului Gracia din Barcelona îşi decorează străzile înguste cu ornamente vesele şi …

Catleya, de la Proust la Bibescu

Încet, dar sigur, vinăriile mici încep să îşi facă simţită prezenţa pe piaţa vinurilor, aducând şi mai multă presiune pentru …

Sinaia redescoperită

La cererea obsesivă a publicului spectator, suntem obligaţi să reluăm în 2014 cea mai îndrăgită şi populară rubrică din întreg …

Haidem să Urlaţi

Dat fiind că o promisiune e cel puţin sacră pentru noi, revenim cu indicaţiile de părăsit asfaltul oraşului pentru ceva …

Pe dealurile Corcovei

La începutul anilor 2000, industria vinului din România mi s-a părut anacronică, puţin întunecată (îmi aducea în minte imaginea unui …