Vă prezentăm în acest articol o serie de asociații implicate în recuperarea tradiției ale căror proiecte îmbină în mod armonios meșteșugul cu designul: Borangic, Meșteshukar ButiQ, KraftMade.
Expoziţia TRADIŢIONAL = MODERN. Arhitecturi vernaculare din Dobrogea organizată la iniţiativa doamnei Doina Uricariu, scriitor şi director al ICR New York, a fost inaugurată în prezenţa domniei sale şi a întregii echipe a institutului, precum şi a arhitectului Bruno Andreşoiu.
Totul e calculat” la scară hiperbolică în Noul locatar al lui Eugene Ionesco, iar mizanscena lui Gábor Tompa traduce intenţia lui voalată ab absurdo într-un spectacol miezos, hipnotizant totodată pentru publicul cu deficit de atenţie.
Cartea prezintă clădiri iconice a căror valoare a fost deja recunoscută de istorie, precum şi unele recent descoperite sau opere spectaculoase ale lumii de azi. Toate au însă în comun calitatea designului scandinav.
Inaugurăm rubrica dedicată ONG-urilor cu prezentarea unor asociații implicate în salvgardarea patrimoniului industrial împreună cu proiectele lor de cercetare, educație și conversie.
Integrate preţ de şapte zile în circuitul festivalier, trei săli bucureştene au găzduit ateliere, Q&A-uri şi, bineînţeles, filmele expuse întâia oară pe croazetă. Câteva mai cu lipici la distribuitori le vom mai prinde noi „a Bucarest”.
Alexandru Mâzgăreanu, regizor de viitor al teatrului nostru, adaugă cu Mizantropul lui Moliere un succes detaşat între debuturile acestei stagiuni. Mici schimbări de ton, precipitări de ritm şi upgrade-uri tehnologice despoaie personajele cunoscute de limba şi portul prea preţioase pentru urechea milenialilor, transplantându-le în cercurile
Expoziția „O Istorie. Artă, arhitectură și design din anii ’80 până azi” inaugurată în luna iulie 2014 la Centrul Georges Pompidou – Paris este părtaşa gândirii de sinteză specifică muzeului contemporan, practicând în galeria permanentă de artă contemporană o re-lectură asumat subiectivă a creaţiei internaţionale
Ajuns la ediţia a şaptea, Undercloud-ul şi-a însuşit în sfârşit blazonul şi titlul de „internaţional”, călcând pe urmele Fringe-ului şi, cu Blind Hamlet, transplantându-i succesele pe tărâmul nostru foreign-friendly. Chiar şi doar pentru acest sentiment aparte şi atât de căutat, al apartenenţei la un curent