Despre Luzinterruptus nu se ştie mare lucru, decât că inundă străzile cu instalaţii luminoase, uneori subversive, alteori nu, în orice caz scoţând din umbră colţuri de oraş uitate şi probleme latente. Lucrează noaptea, la scări diferite, cu diverse surse de lumină şi materiale as found,
În prelungirea străzii Lipscani dincolo de Calea Victoriei, încă departe de agitaţia centrului vechi, a apărut un loc care ţine de o normalitate urbană pe care ne bucurăm să o descoperim şi în Bucureşti: o cafenea-concept, cu design modern şi mobilier custom-made, ingenios, cu multe
Într-un articol apărut în Le Figaro pe 24 octombrie, imediat după decernarea la Paris a Premiului Marcel Duchamp artistului român Mircea Cantor, Valérie Duponchelle descrie emoţia şi bucuria stârnite în sala arhiplină în momentul aflării premiantului. Opera „europeanului din Paris”, pe care criticul de artă
Cine a văzut fotografiile arhitectului Vlad Eftenie înţelege că el simte oraşul, spaţiul urban în complexitatea sa; vede, observă şi surprinde detalii, scene sau personaje cu o sensibilitate şi cu o acuitate aparte. Nu este astfel de mirare că a ales să se dedice acestui
În ani de plimbări prin ţară, am văzut că povestea se repetă, aşa că am făcut un plan de documentare a unor zone monoindustriale, unde comunităţile depind în totalitate de mină sau de uzină
“Degeaba ai bani dacă nu se vede nimic”, spune în mini-documentarul prezentat pe 18 decembrie la MŢR o oşeancă, făcând totodată planuri pentru decorarea casei noi din satul natal. Fotograful Petruţ Călinescu şi jurnalistul Ioana Hodoiu au avut curajul să exploreze transformarea satului românesc şi
...pe când işlicele şi giubelele încă dădeau cu sîc (din Isarlîk) nou-apărutelor ţilindre şi redingote, când praful şi noroaiele, iar nu clădirile şi străzile pavate, erau încă marca distinctivă a urbanismului românesc, pe vremea când Bucureştiul era departe de a fi un Mic Paris, ci
Simulând una dintre cele mai complexe şi credibile relaţii de pe ecranul românesc al ultimilor ani, Luminiţa Gheorghiu şi, respectiv, Bogdan Dumitrache intră în roluri-tip, mamă autoritară şi fiu cocoloşit, pe care Netzer le îmbracă în destulă culoare locală pentru atragerea publicului român, dar nu
"Sunt mici editori/autori care produc tiraje mici de un fel de carte în care contează vizunea coerentă a întregului (de la idee la grafică şi tipar). Ori această abordare a cărţii, în care informaţia nu este singura relevantă lecturii, duce către costuri mari de producţie.