Câteva opriri aparte

Text: Ioana Păunescu

Aspectul structurilor aferente transportului urban – fie ele de mai mari sau mai mici dimensiuni – este, în general, dictat doar de raţiuni tehnice. Astfel, în esenţa sa şi în sensul strict în care ea serveşte oraşului şi locuitorilor săi, staţia de autobuz este doar o cutie care trebuie să servească drept adăpost în caz de ploaie, de vânt sau de soare puternic. Însă, la polul opus al opţiunii strict utilitariste, acest aparent anost obiect urban poate deveni subiect de artă. Cutia poate deveni design conceptual, iar timpul de aşteptare al călătorului – şi timp de plăcută contemplare.

Minimalism californian

Oraşul Los Angeles şi împrejurimile sale sunt în primul rând, zone în ca­re maşina deţine supremaţia, iar transportul în comun vine pe locul doi. A­u­to­rităţile din oraşul Santa Monica au iniţiat însă o strategie de moder­ni­­zare şi rebranding care vizează, în principal, numărul în creştere de na­ve­tişti. Iar biroul de arhitectură Lorcan O’Herlihy Architects a realizat prototipul staţiei de autobuz care urmează a fi amplasată, în acest an, în a­pro­­ximativ 300 de staţii. Construit din materiale în mare parte reciclate, ilu­minat cu LED şi dotat cu afişaj contectat la GPS, pentru a afişa sosirile în timp real, Big Blue Bus Stop este un obiect de design urban care do­reş­­te să se integreze discret în silueta străzilor californiene. Panoul vertical asigură protecţia la vânt, iar pălăriile albastre asigură umbra, dimen­si­u­nile şi poziţiile lor fiind riguros calculate conform incidenţei soarelui în zonă.

Literal

„O staţie de autobuz pe care n-ai cum s-o ratezi” spun autorii, colectivul de artişti spanioli mmmm…, care a realizat o staţie-sculptură, din metal şi lemn, ale cărei dimensiuni „permit oamenilor să adopte diferite posturi, în picioare sau aşezaţi, în timp ce aşteaptă autobuzul.” B-ul oferă adăpost de ploaie, de soare şi vânt, iar U şi S sunt pe post de bancă sau chiar de chaise-longue. Artiştii madrileni au fost special invitaţi de o serie de organizaţii culturale să realizeze acest obiect urban într-una din suburbiile Baltimore-ului. Proiectul a fost finalizat în 2014.

Ușor ca aerul

Ca hub de transport pentru o întreagă regiune din Elveţia, oraşul Aarau, capitală a cantonului elveţian cu acelaşi nume, este punct zilnic de plecare şi sosire pentru mai bine de 40 000 de călători. Staţia de autobuz, cu impresio­nanta sa canopie, face parte dintr-un ansamblu finalizat anul trecut şi care include şi un pasaj subteran, şi piaţa propriu-zisă a gării. Proiectat de Vehovar & Jauslin, acoperişul noii staţii de autobuz este, de fapt, o mare pernă de aer, mai exact „cea mai mare de acest gen din lume. Ne-am dorit, în primul rând, să creăm o atmosferă luminoasă şi prietenoasă, şi din acest motiv am ales să folosim un material uşor şi diafan”, explică arhitectul Mateja Vehovar. Materialul în cauză este o membrană sintetică, dificil de modelat într-o formă organică însă cu multe alte calităţi care să compenseze: este uşoară, durabilă, rezistentă la intemperii şi self-cleaning. Susţinută de o structură meta­lică şi ea destul de suplă, precum şi de o serie de cabluri de oţel, perna are pe ambele feţe printuri în nuanţe de bleu care să aducă imaginea cerului albastru şi în zilele ploioase sau cu multă ceaţă, destul de frecvente în zonă.

Bus : Stop

În 2012, în pitorescul sătuc austriac Krumbach, au început discuţiile pentru realizarea unor noi staţii de autobuz cu totul speciale, mai exact sub formă de expoziţie de arhitectură în aer liber, cu rol utilitar, realizată de către şapte firme de arhitectură din Rusia, Spania, Belgia, Norvegia, Japonia, China şi Chile, în cooperare cu institute şi firme de arhitectură austriece şi construite cu meşteri locali şi parteneri regionali.

Seria de obiecte-manifest a fost inaugurată în 2014 şi aduce, printre altele, un număr din ce în ce mai mare de turişti în zonă.

Colaj

Forma abstractă este inspirată din desenele lui Sol LeWitt, iar rezultatul este suma unor impresii subiective ale arhitecţilor asupra locului şi scopului: „staţia de autobuz este un adăpost. Şi casa este un adăpost. Şi amintirea poate fi adăpost, şi muntele poate fi adăpost. Acoperişul este elementul esenţial pentru adăpost şi este şi suficient; nici măcar nu avem nevoie de pereţi” spun De Vylder Vinck Taillieu. Apoi: „munţi şi acoperiş. Piramide desenând o vedere în perspectivă. Perspectiva munţilor creează loc pentru adăpostul unui acoperiş. Adăpostul acoperişului ne face să ne aducem aminte de îmbrăţişarea muntelui”, continuă ei descrierea care, alături de multe poze ale sitului şi ale zonei şi, bineînţeles, şi de obiectul construit în sine, se doresc a fi o poveste despre natura Alpilor, intitulată Aprilie – luna în care au început documentarea.

Joc

Adesea cu forme organice, proiectele semnate Sou Fujimoto se situează undeva la graniţa dintre natural şi artificial şi sunt create pornind, întotdeauna, de la modele comportamentale, de la reacţii tipice ale omului. Conceptul lui pentru BUS:STOP (staţia Bränden) este o „pădure” de tije subţiri din metal care alcătuiesc o structură destul de densă, în interiorul căreia găsim o scară cu trepte din lemn. Scara în două rampe duce spre un invizibil etaj unu. Această staţie nu oferă niciun adăpost în calea vântului, a ploii sau a ninsorii, însă aduce o nouă dimensiune percepţiei locului, spaţiului şi naturii, cu o evidentă latură ludică.

Contrast

Arhitectului Alexander Brodsky i-a revenit un sit dificil (staţia Oberkrumbach), o fâşie îngustă de lângă un teren ocupat de o locuinţă unifamilială, motiv pentru care rezultatul este fel de turn-casă în miniatură. Sau o casă urcată pe patru piloni. Parterul are închideri din sticlă pe trei laturi, pentru a proteja de intemperii, în timp ce etajul etajul are, pe fiecare latură, câte un gol liber. Astfel, contrar unei prime vederi, parterul transparent e la adăpost, în timp ce etajul cu pereţi e expus: vântul bate aici în voie, iar păsările pot zbura liber. Dar, pentru zilele senine, arhitectul a prevăzut, tot la etaj, o masă şi o bancă.

Focus

Amateur Architecture Studio (Wang Shu şi Lu Wenyu) din Hangzhou, China, sunt recunoscuţi pentru proiecte în care peisajul înconjurător este la fel de important, dacă nu chiar mai important decât construcţia propriu-zisă. Şi în cazul BUS:STOP (staţia Glatzegg), accentul cade pe percepţia naturii: proiectul lor reprezintă o cameră obscură, pe structură din lemn, şi care se deschide, ca un telescop, spre stradă. Peretele opus şoselei, adică obiectivul camerei, are, în centru, un gol care încadrează frumos axa vizuală spre perspectiva munţilor. Şi astfel, văzută din axul central, structura este complet focusată pe natură, în timp ce, văzută din lateral, ea pare complet subordonată orizontalei puternice a acoperişului şi braţului telescopic care mimează un model de aparat de fotografiat vintage.

La dublu

Sami Rintala, Dagur Eggertsson şi Vibeke Jenssen şterg, în majoritatea pro­ie­ctelor lor, graniţa dintre arhitectură, design şi artă, sau dintre nevoie fun­c­ţio­nală şi posibilitate vizuală. Astfel, ei au optat pentru a construi staţia lor de autobuz (Kressbad) pe un sit de lângă un teren de tenis, astfel încât obi­ec­tul lor să aibă dublă funcţiune şi, de aici, şi dublă faţă. Obiectul este, la parter, adăpost în aşteptarea autobuzului, pe de o parte, şi, la etaj, pe de cealaltă parte, mică tribună, mai mult metaforică dacă ar fi s-o judecăm strict după dimensiuni, însă 100% funcţională şi pe deasupra şi acoperită, pentru meciurile de tenis din Krumbach. Structura este realizată integral din cherestea.

Esență

Ensamble Studio (Antón García-Abril şi Débora Mesa) au fost impresionaţi de cheresteaua de stejar, netratată, groasă şi veche, găsită în uscătoria unui atelier de lemn din Bregenzerwald, şi astfel şi-au dorit să o folosească exclusiv pentru situl ales de ei pentru BUS:STOP, Unterkrumbach Nord. Rezultatul este un ansamblu din bucăţile respective de cherestea, aşezate ca şi cum ar fi fost lăsate la uscat, adică distanţate pentru a permite libera circulaţie a aerului. Arhitecţii au insistat ca lemnul să rămână în continuare netratat, adică să continue să capete patina specifică, element considerat şi el parte a proiectului.

Expunere

Smiljan Radic a avut ca sursă de inspraţie tradiţiile de prelucrare văzute în atelierele de lemn din zona Bregenzerwald. Astfel, designul său (staţia Zwing) face referire la pridvorul casei tipice din zonă. Radic transferă însă intimitatea situaţiei într-un cub complet expus, mai exact plasează două scaune din lemn, cu aspect tradiţional şi ceva patină a timpului, într-un pavilion din sticlă, închis cu un acoperiş în terasă finisat, pentru contrast, în negru. În plus, mai adaugă un element de contrast, şi anume un adăpost pentru păsări – acea consolă din lemn fixată de acoperiş şi care contraba­lansează caracterul static al cubului şi rezonează, la nivel de material şi nuanţă, cu piesele centrale – scaunele.