Ce face mâna de aur a artistului într-un oraș-colaj: interviu cu Mihai Zgondoiu
Artist, curator, galerist și asistent universitar la UNArte, Mihai Zgondoiu explorează cu lejeritate un spectru larg de genuri și tehnici vizuale, de la desen și colaj la video-instalații, performance-uri și intervenții urbane. Kitsch-ul, hiperconsumul, piața de artă, local vs. global, real vs. virtual, icon-urile lumii noastre – sunt câteva dintre temele care îl preocupă în practica sa artistică.
Arta ta e strâns legată de spațiul românesc, cu toate neajunsurile și splendorile lui. Cum e deci să fii artist contemporan la București? Se trăiește bine aici, e loc de respirație și de inovație în arta de azi?
Dintr-un anumit punct de vedere, aș putea spune că scanez și conspectez cu atenție amprenta locului unde trăiesc. Lucrările mele pot fi mult mai sincere și mai reale atunci când mediul urban și social mă inspiră. Ca să fiu și mai concis, îmi place să creez lucrări de artă care pun spațiul românesc într-un dialog direct cu spațiul global. Universalitatea mă preocupă mai mult decât limitările unui context local, național, deseori înțeles greșit de mai toate națiile.
În București locuiesc de mai bine de 15 ani. Aici m-am dezvoltat și maturizat în toate direcțiile pe care le abordez astăzi în zona culturală. Cu bune și rele, capitala „micul Paris” are o dinamică extraordinară pe care nu prea o găsești decât în alte mari capitale ale lumii. Se trăiește bine în București, dacă ții pasul cu ritmul acesta „centrifug”. Spațiul cultural naște zeci de evenimente pe săptămână. Trebuie doar să știi ce să alegi. La fel ca în virtual.
Una dintre primele mele intervenții (artistice) în spațiul urban bucureștean – Safe green area – a avut loc în vara anului 2010. Am făcut un paste-up pe un gard ruginit ce îngrădea un teren abundent în vegetație sălbatică (Str. Gutenberg colț cu Splaiul Independenței). Mi s-a părut haios și contrariant să colez două animale sălbatice care stau sub umbra vegetației pe marginea unei artere extrem de circulate ale Bucureștiului, o capitală cu probleme mari privind lipsa spațiilor verzi în detrimentul construcțiilor utilitare. Atunci și acum, Bucureștiul a rămas o sursă inepuizabilă de inspirație în zona vizualului. Atât arhitectural, cât și social, este orașul-colaj indiferent din ce unghi l-am privi.
3 proiecte proprii care au schimbat ceva în biografia ta artistică.
Lenin’s Sleep
Instalația-obiect Somnul lui Lenin este o replică dată unei alte replici – un Lenin butaforic (print cașerat pe OSB de 700 x 400 cm), replică 1 la 1 a statuii ce a dominat până în 1990 piața din fața fostei Case a Scânteii, construcţie arhitectonică copiată și ea la rândul său după Universitatea Lomonosov din Moscova. Lucrarea a fost expusă prima dată în fața fostului soclu al lui Lenin din Piața Presei Libere, București 2011 – în cadrul „Proiect 1990” curatoriat de Ioana Ciocan, apoi în cadrul expoziției Transformation de la Muzeul Beelden Aan Zee, Haga (NL) 2014, curatoriată de Cees Hendrikse și în 2018 la Fundația Calina din Timișoara în cadrul proiectului Artistheteacher curatoriat de Alina Cristescu și Bogdan Rața.
The Artist’s Golden Hand
Mâna de aur a artistului este un proiect ce reprezintă ironic statutul de ARTIST şi, mai cu seamă, condiţionările/limitările impuse de abilităţile antebraţelor. Meşteşugul, ca o condiţie primară în actul creaţiei, transformă la propriu opera vizuală, precum în legenda regelui Midas, într-un metal preţios nobil – aurul. Sursa acestui proiect a fost cunoscutul dicton autohton „meseria e brățară de aur”, pe care l-am supus unui transfer conceptual. Prin contaminare, brățara de aur devine (artă) braț de aur. Proiectul a fost conceput în contextul în care antebraţul meu a fost ghipsat, ca urmare a unei fracturi pe os (scafoid carpian). În acest sens, conceptul întregului proiect a vizat discursul egocentric în cheie parodică şi autoironică. Intenţia a fost de a revela, astfel, identitatea artistului ideal asumată printr-o strălucitoare autoironie. Un artist ideal faţă în faţă cu practicile artei, dar şi cu meşteşugul tradiţional al acesteia. Brațul „meseriaș” se substituie artefactului devenind chiar artă. Creatorul de artă contemporană ia locul regelui Midas: tot ce atinge el devine aur, prin extensie, artă. Artistul, depozitarul artei sale, reprezintă arta personificată, artă la purtător. Proiectul a început printr-un performance la București în 2011, a continuat cu un preview la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, Sibiu 2012, o expoziție personală la Galeria Aiurart, București 2013 și Galeria Five Plus, Viena 2014.
Fighting with Mozart!
În urmă cu 30 de ani foarte la modă în casele românilor, carpeta „Răpirea din Serai” (ce ilustra o scenă din opera lui Mozart) devine astăzi un veridic simbol old school al kitsch-ului contemporan. A fost evacuată după ’89 din memoria populară colectivă, lăsând loc noilor produse consumeriste să strălucească. Instalația interactivă Fight with Mozart este alcătuită dintr-un sac de box tapițat într-o carpetă de perete cu tema „Răpirea din Serai”, două mănuși de box și doi tabureți tapițați în carpetă, și un sistem de sunet care redă pasaje din opera Die Entführung aus dem Serail compusă de Mozart. Astfel, privitorul/participantul la expoziție poate să interacționeze la propriu boxând în direct pe opera lui Mozart. Instalația interactivă a fost expusă prima dată în expoziția de grup Finish it la Atelier 030202 – spațiu de artă contemporană, București 2013, apoi în Vienna Contemporary (AT) 2017, Galeria creArt, București 2018 și în cadrul Arkadia Shortfest, Corbu 2018.
Câteva nume de artiști și gesturi care te inspiră; repere, modele, afini…
Prima dragoste de adolescent a fost pentru afișele minunate ale lui Henri de Toulouse-Lautrec legate de circ și cabaret. După Lautrec a urmat Kathe Kollwitz cu desene și gravuri de o candoare și expresie cum rar s-a mai văzut. La facultate nu am mai avut mentori clar definiți, pentru că am studiat și experimentat diferite căi și tehnici academice. După licență și masterat (perioadă care coincide cu venirea mea la București) a început drumul de introspecție și cercetare personală unde l-am redescoperit pe Marcel Duchamp. După el au venit toți: artiștii Pop, artiștii Graffiti și apoi cei conceptuali. Astăzi îmi place totul și nimic, în artă. Această tendință de uniformizare în masă, de aplatizare vizuală, scoate din calcul marii maeștri de altădată. Módele sunt cele care dictează noile trenduri, expoziții și achiziții. Piața de artă nu este cu nimic mai diferită decât orice altă piață de consum. Artiștii „buni”, cu adevărat valoroși, sunt cei care stau deoparte de zona pieței de consum. Arta are la baza „meseria”, dar este net superioară acesteia prin idee și concept. Arta înseamnă (și) comunicare și exprimare prin toate mijloacele posibile. De aceea ar trebui privată și consumată cu responsabilitate de către „piața de artă” în sine.
La ce lucrezi acum, ce noi idei prind contur?
În momentul de față lucrez la mai multe idei/proiecte în paralel. De la cele expoziționale, curatoriale sau manageriale, la cele pedagogice universitare, sau de identitate vizuală și art director. Împlinirea mea este completă atunci când fac toate aceste lucruri enumerate mai sus. Nu cred ca terminologia cuvântului artist implică o singură cale de abordare, ci mai degrabă suma tuturor practicilor culturalo-vizuale de astăzi împlinesc și subliniază definiția artistului contemporan.
Anul acesta vreau să scot de la „naftalină” câteva idei/proiecte începute cu un deceniu în urmă. Unul dintre ele care rezistă și astăzi este „Bancnota de 1 like” (schițată în 2010), o aluzie la ce urma să devină like-ul ca monedă de schimb în virtual. Altul vorbește despre macerare și reciclare istorică prin hârtia manuală ca produs final. Calupuri mari de afișe colectate de pe zidurile capitalei de mai bine de 12 ani, interviuri cu artiști, aniversarea a 10 ani de expoziții și proiecte la Atelier 030202 – spațiu de artă contemporană: sunt doar câteva din lucrurile pe care îmi propun să le duc la bun sfârșit în anul 2019.
Interviu apărut în Banchiza Urbană 12 / primăvară 2019