Cei trei „R”
„…Unii mă acuză de paseism, dar nu e asta oare singura atitudine raţională?” Al. Paleologu
Lucram la conversia unei vile interbelice în sediu de firmă. Sobele ocupau un spaţiu preţios şi urmau a fi demolate. Îmi părea rău de ele, aşa că singura lor salvare a fost să mi le însuşesc. (3 buc.)
Un client nu voia cu niciun chip să păstreze uşile originale ale casei, că nu, că el îşi face în Italia.M-am rugat ce m-am rugat de el să nu le strice, n-a înţeles, aşa că, mai mult de milă, le-am luat eu. (8 buc.)
Porumbeii sunt destul de stricători. Ca să-i gonească de pe stucaturi, pe un alt şantier, meşterii îi vânau cu cornete de hârtie cu cui în vârf pe care le suflau prin ţeava de PVC. Victimele deveneau friptură. Focul era întreţinut cu ramele de stejar ale ferestrelor. Când am înţeles procedeul, m-a cuprins mila. Am salvat 6 perechi de ferestre duble din stejar, 7 perechi de ferestre simple din stejar, 4 ochiuri de geam, niciun porumbel.
Mai demult, pe strada Calomfirescu, am remarcat 3 vase de lavoar cu picior, model 1900. La apropos-urile mele clientul nu reacţionează. Îi plăceau şi lui, aşa că, deşi le demontează, le pune bine într-un depozit. După vreo trei ani, aflu că vinde depozitul. După un drum lung, lavoarele au ajuns la mine.
Pe la fiare vechi, căutam o cadă de fontă cu picioare. Am plecat cu o poartă mare de fier forjat. După nu mult timp, prin procedee discutabile pe care nu le divulg, a mai apărut în curte încă o poartă. Pe prima deja am montat-o.
Chiar şi când păstrează uşile vechi, oamenii nu păstrează şi clanţele sau shieldurile de alamă. Aşa că din astea am o grămadă.
La Cimitirul Evreiesc exista un şopron în care se depozita mobilierul rămas de la decedaţi. Un spirit pragmatic făcea ca acesta să poată fi valorificat în folosul comunităţii în urma unor negocieri cu Dl. Ianovici, fost tanchist. Dintre multele obiecte pe care le-am achiziţionat pentru diverse filmări, m-am ataşat de câteva scaune Thonet şi două noptiere.
Când s-au remobilat birourile de la Studiourile Buftea, vechile piese au fost evacuate cam pripit. Hei Rup! Am reuşit să mai culeg din maldăr un fel de birou replică Louis XVI, un cuier pom şi un scaun din lemn curbat cu cotiere.
De curând, pe strada Brezoianu, nişte domni aruncau o comodă în camionul de moloz. Deşi era sortită gropii de gunoi, nu am primit-o decât în schimbul a două sute de mii de lei. În mod similar, am achiziţionat o uşă de pe str. Docenţilor, dar suma a fost de doar cincizeci de mii.
Îmi place foarte mult clădirea art déco de pe Calea Victoriei cunoscută drept fostul MICM. Prezintă risc seismic ridicat şi urmează a fi dărâmată. Perspectiva asta mă întristează nespus, aşa că, profitând de o anume lipsă de vigilenţă, am luat drept amintire o aplică de alamă foarte art déco şi nişte mânere de uşi, pe care le-am pierdut.
Printr-o suită de întâmplări similare, au mai ajuns în posesia mea diverse vechituri: o cadă de fontă, nişte scaune de teatru, fotolii, corpuri de iluminat, plăci emailate, întrerupătoare de ceramică, baterii de cadă, uşi, ferestre, cremoane, mobilier scandinav anii ‘70 şi multe altele. Şifonierele şi pianul au venit din familie.
Mania şi vocaţia mea constau în a salva obiecte relativ lipsite de valoare. Nicicând, de pildă, nu m-a interesat să achiziţionez antichităţi, iar cea mai vagă urmă de preţiozitate mă îndepărtează definitiv de un obiect. Am o relaţie magnetică şi reciprocă doar cu cele oropsite de-a binelea, pe care sunt sigur că nu le mai vrea nimeni.
Cât despre proiectul mansardei, dificultatea era că spaţiul cam mare (200 mp, înălţime la coamă 6,5 m) trebuia, din motive funcţionale, împărţit cumva. În acelaşi timp, în volumul grandios, orice delimitare părea o impietate. Am optat spre a trata livingul ca pe un soi de curte spre care dau „faţadele” biroului şi ale celor trei dormitoare. Prezenţa ferestrelor în pereţii de compartimentare permite o iluminare mai bună şi lasă ca vizual spaţiile să participe. Obiectele pe care le-am enumerat în prima parte şi-au găsit fiecare locul în mod firesc, printr-o suită de întâmplari fericite, fără prea mult efort creativ din partea mea.
Aspecte concrete:
Acoperişul foarte deteriorat a fost refăcut în proporţie de 80%, ţiglele sparte înlocuite cu unele noi, identice ca model, toate elementele din lemn fasonate au fost refăcute identic cu originalele (capete de căpriori, lucarne, grinzi sculptate cerdac etc.), stucaturile lipsă copiate după cele rămase, toate tâmplăriile exterioare schimbate cu unele noi identice.