Centrul Maurice Wohl, Universitatea Bar-Ilan, Tel Aviv
„Ca să nu cazi în rutină, încearcă să urmezi sfatul lui Alice în Ţara Minunilor: e bine să ai cel puţin şapte idei noi înainte de micul dejun.” Credinţa că poţi schimba orice şi puterea de a privi mereu spre viitor sunt, în opinia lui Daniel Libeskind, esenţa creativităţii.
Centrul Maurice Wohl, unul dintre cele mai recente proiecte finalizate ale celebrului arhitect, pune în evidenţă tocmai un mod extrem de creativ de a privi arhitectura, o imaginaţie mai puţin obişnuită, un spirit care reuşeşte să comunice prin jocul formelor idei solemne. Dovadă că Libeskind este foarte activ intelectual până la micul dejun (şi nu se opreşte aici…).
Aflat într-un important punct de circulaţie al campusului Universităţii Bar-Ilan, Centrul Maurice Wohl, prin geometria sa dezinvoltă şi surprinzătoare, stabileşte un dialog pozitiv între spaţiul universitar şi vecinătăţile sale. Întreaga clădire se dovedeşte un ansamblu dinamic, în care spaţiile, extrem de flexibile, pot primi funcţiuni diverse, atât în timpul zilei, cât şi noaptea (pot găzdui conferinţe, cursuri, dar şi spectacole de teatru, proiecţii de film etc.).
Exteriorul realizat din piatră şi metal este omogen ca formă, dar se lasă străbătut de un „labirint al literelor”, care conduce şi organizează lumina naturală. Aceste decupaje, reprezentând practic ferestrele clădirii, au devenit un fel de marcă a arhitecturii lui Libeskind: ele taie aparent haotic suprafeţele şi par a alcătui un cod ce oferă accesul la semnificaţia ascunsă, profundă a arhitecturii. Şi astfel revenim la unul dintre crezurile lui Libeskind: arhitectura este o artă a povestirii, nu este arta fabricării de obiecte şi de clădiri; trebuie să fie conectată cultural şi organizată ca un text, este plină de viaţă. Iar această viaţă nu o constituie numai prezentul, ci şi trecutul, cel care determină momentul actual şi pentru care trebuie găsit discursul potrivit.
În cazul Centrului Maurice Wohl, ca şi în celelalte proiecte, Libeskind a încercat să îmbine emoţia şi funcţionalul într-un spaţiu ofertant atât din punct de vedere vizual, cât şi spiritual. Cele două valori simbolice ale cunoscutei Universităţi Bar-Ilan, tradiţia şi sacrul, au fost transpuse de arhitect în două concepte-cheie: Vocile şi Ecoul. Însăşi forma clădirii sugerează relaţia fecundă între cunoaşterea dinamică şi credinţa ce unifică.
La interior, spaţiul se dovedeşte extrem de generos. Auditoriumul, cu forma sa extravagantă, sălile de cursuri, camerele şi spaţiile publice sunt străpunse de acel „labirint al literelor” care problematizează într-o anumită notă spaţiul. Intensitatea luminii este atent urmărită astfel încât atmosfera creată să fie în acelaşi timp una propice acţiunii, dar şi meditaţiei. Pentru că Libeskind crede cu putere în rolul social, modelator civic şi spiritual, al arhitecturii.
Interioarele Centrului Wohl se succed luminoase, potenţate de „coaja” metalică, animate de o energie aparte, ca o melodie ce reuşeşte să-ţi pătrundă în suflet. De altfel, „arhitectura este ca şi muzica în calităţile sale acustice; doar că se adresează ochiului şi nu urechii. Arhitectura reprezintă echilibru. Şi împarte cu muzica acelaşi mister al numerelor, al proporţiilor, al matematicii.”