Ceramica monumentală
Prin ceramică monumentală se înţeleg acele tipuri de ceramică destinate decorării unui cadru arhitectonic. Poate fi vorba despre cărămizi, plăci, discuri, reliefuri sau traforuri realizate din materiale ceramice, de cele mai multe ori decorate şi cu smalţ, pentru policromie şi pentru sporirea rezistenţei la intemperii.
Astfel de elemente pot acoperi integral faţada unor clădiri, unele porţiuni sau doar zone mai importante ale acesteia, precum portalurile, glafurile, frizele sau frontoanele.
Acest tip de decoraţie exterioară are o îndelungată tradiţie în lumea orientală, fiind cunoscut încă din secolul al XII-lea î. Ch. în arta asiro-babiloniană. Cel mai tipic exemplu îl constituie celebra poartă a zeiţei Ishtar, acoperită cu cărămizi glazurate în albastru şi verde şi cu plăci ceramice în relief, reprezentând procesiuni animaliere. Etruscii foloseau ceramica pentru a decora interiorul mormintelor, iar în Grecia antică elemente ceramice erau folosite în decorul frontoanelor. În Evul Mediu, tipul de decoraţie se răspândeşte în întreaga Europă, mai ales în cea nordică, nefiind totuşi niciodată un element de decor foarte popular. Este important de reţinut că discuri ceramice, butoni şi cărămizi apar şi la bisericile din Moldova şi din Valahia la sfârşitul secolului al XV-lea, ba chiar în Transilvania la ctitoriile moldoveneşti precum biserica din Feleac. În Moldova, frizele ceramice, plasate fie sub cornişă, fie marcând ancadramentele ferestrelor, sunt adeseori înlocuite şi chiar acoperite ulterior cu mult mai impunătoarele fresce exterioare.
În timpul Renaşterii, decorul ceramic este ridicat la rang de adevărată artă de către reprezentanţii Şcolii florentine, în special de atelierul lui Luca della Robia. Cel mai cunoscut monument decorat astfel este poate Spitalul Inocenţilor, cu rondourile sale reprezentând sugari în scutece.
Noi soluţii exterioare, folosind ceramica, sunt realizate în stilul Art Nouveau. Cine nu are în minte mozaicurile multicolore ale lui Gaudi? Decoraţii ceramice mult mai prozaice ne amintesc câteodată de clădirile comuniste de la noi, cu plăci de faianţă încastrate în tencuială sau îmbrăcând pur şi simplu faţade întregi. Ceramica monumentală este în continuare folosită câteodată pentru a marca ancadramentele, mai ales prin păstrarea bolţarilor de cărămidă aparentă, dar şi prin aplicarea a diverse elemente ceramice glazurate multicolor. Acest tip de decor pare să fi devenit apanajul clădirilor publice, fiind unul dintre semnele prin care recunoaştem în peisajul citadin licee şi primării.