fbpx

„Ceruri și efecte”. John Constable la Art Safari

John Constable, Stonehenge (1835), © Victoria and Albert Museum

TEXT: Iuliana Dumitru FOTO: courtesy of Art Safari

Celebrul studiu Artă și iluzie al lui E. H. Gombrich, o încercare de a trasa o istorie și o psihologie a reprezentării picturale, este, într-un fel, și o carte despre John Constable (1776-1837), acest uriaș peisagist — deși a-l numi direct peisagist înseamnă a-l reduce la condiția unui soi de artizan — care a revoluționat, tăcut și perseverent, arta peisajului și ne-a învățat să privim lumina, pregătind și deschizând astfel orizontul către impresionism. În viziunea lui Gombrich (dar nu numai), Constable întruchipează (și depășește) dileme și contradicții fundamentale ale conceptului de artă ca mimesis, mai ales într-un gen atât de conformist și de edulcorat cum era peisajul în epocă.

Animat de dorința de a se elibera de tradiție, de manierisme, de „schemă” — raportându-se însă în mod necesar la ele — și de a urma calea inovației, a experimentului, Constable ilustrează un tip de ambivalență creatoare a cărei țintă ultimă (și intangibilă) nu poate fi decât adevărul. Adevărul artei, al reproducerii, al memoriei imaginii; adevărul naturii, al privirii; dar și adevărul a tot ceea ce e nereprezentabil (și trebuie inventat) în pictură. De aceea expoziției Seeking Truth: The Art of John Constable de la Art Safari, realizată în colaborare cu Victoria and Albert Museum, nici nu i se putea găsi un titlu mai potrivit în simplitatea și transparența lui. Deși e un eveniment de mare încărcătură și importanță, expoziția se remarcă tocmai prin absența oricărui element fastuos, prin dimensiunea ei de discreție și contemplativitate.

Foto: igloo

Bucolicul, idilicul — peisajul în genere — sunt teme/categorii ajunse pe muchia inerției, ce nu prea mai spun nimic privitorului de azi în lipsa unui anumit filtru sau cadru de receptare care să le repună în tensiune. Iar la Constable tensiunea, vitalul vin din caracterul experimental – în sens științific — al artei sale: „Pictura este o știință și ar trebui practicată ca o cercetare a legilor naturii. Pentru ce, atunci, pictura de peisaj n-ar putea fi considerată o ramură a filosofiei naturale, în care tablourile nu sunt decât experimente?” Experimentul va rămâne o constantă a căutărilor sale, „o cale de ieșire din închisoarea stilului, către un adevăr mai deplin”.

 

În primul rând, Constable a înțeles că „a vedea natura” nu e ceva „natural”, ci un lucru care se învață; și nu doar prin imersare și observație directă — ceea ce el a făcut oricum toată viața, complet absorbit de peisajele Angliei —, ci și prin „amintirea imaginilor create de artă”, deci prin cunoașterea și asimilarea vechilor maeștri. Cheia acestei situări o dă o afirmație a lui Charles Robert Leslie, autorul unei cunoscute biografii a artistului: „Atunci când se așază să facă o schiță după natură, primul lucru pe care se străduiește să-l realizeze este să uite că a văzut vreodată un tablou.” O imposibilitate, desigur, căci tablourile persistă, ba chiar anterioritatea lor e calea spre o percepție mai pură a naturii. Constable însuși se alimentează din această tensiune irezolvabilă. Iată ce spune despre Suffolk, regiunea sa: „Pentru un pictor este un peisaj cum nu se poate mai încântător. Am impresia că îl văd pe Gainsborough în fiecare gard viu și în fiecare arbore scorburos.” Și tot el, la fel de grăitor: „În ultimii doi ani am alergat necontenit după tablouri și în căutarea adevărului la mâna a doua…”

 

Expoziția reconstituie, de altfel, toate aceste filiații cu alți artiști, fie ei mărunți, de la care Constable, cu o conștiinciozitate de cercetător, a învățat. Cum a învățat, de pildă, dintr-o carte de desen să „copieze” nori — nu pentru a vedea cum „arată” norii, ci, explică Gombrich, pentru spectrul de posibilități de expresie și de receptivitate vizuală pe care ți-l generează un astfel de gest aparent servil. Tot el conchide astfel: „Nu există imagini ale norilor mai apropiate de adevăr decât cele pictate de Constable.” Și nu e singurul emoționat de acești nori, de aceste studii care „ne așază în plin cer și nimic altceva decât cer” (vezi J.-J. Mayoux, în volumul Pictura engleză, 1969).

John Constable, Studiu de nori cirrus (1822), © Victoria and Albert Museum

În al doilea rând, experiențele sale au dus, concret, la câteva descoperiri care ulterior s-au impus în istoria și practica picturii; e vorba de un nou mod de înțelegere și redare a luminii, de luminarea cu totul a paletei cromatice, luând parcă un văl de praf și de ceață de pe suprafețele pictate (așa-numita „zăpadă a lui Constable”, acele pete de maximă luminozitate din tablouri, cu care contemporanii nu erau obișnuiți).

 

O noutate este, de asemenea, privirea meteorologică cu care înregistrează, prin gradații de ton, cele mai fine și mai imperceptibile fenomene ale lumii vizibile, ceea ce el numea „efectele evanescente ale clarobscurului naturii”: curcubeie, umbre lungi și umbre scunde, intense sau atenuate, puterea și direcția vântului, indeterminarea norilor, densitatea aerului, fulgere, foșnete, momente ale zilei, tremurul apei, reflexii, transparențe, scânteieri. Deseori schițele lui sunt însoțite, pe verso, de notații precis-poetice, filtrate din nou de referințe la alți creatori de imagini-realitate: „Zi frumoasă, strălucitoare, ton foarte gingaș, la fel cu cele mai blânde ale lui Gaspard Poussin ori sir George Beaumont, în general mai accentuat decât în desenul de față.”

Foto: igloo

Toate astea le veți găsi, poate că în mod neașteptat, în lucrări de dimensiuni reduse — majoritare în opera lui Constable și, prin urmare, și în expoziție —, schițe, desene, mici tablouri neterminate (dar intens lucrate), faze tranzitorii, exerciții în pregătirea unor lucrări mai ample, „mai ambițioase” (celebrele „six-footers”, dintre care expusă este The Leaping Horse, 1825), uleiuri sau acuarele pe carton ori pe hârtie (nu pe pânză), ceea ce face ca întregul decupaj să pară desprins direct din atelierul de creație, dintr-o stare de așteptare, nu dintr-o operă încremenită, iar Constable — ce sigur nu e contemporanul nostru — să capete o scară umană, un aer de intimitate și delicatețe, mai aproape de sensibilitatea noastră de privitori atrași mai degrabă de fragment, de sugestie, de obiectul nedefinitiv.

Expoziția Seeking Truth: The Art of John Constable (curatori: Dr. Emily Knight și Katharine Martin) este realizată în parteneriat cu Victoria and Albert Museum, Londra, și se poate vizita în cadrul Art Safari până în 11 decembrie 2022, la Palatul Dacia-România.

 

Articol publicat în igloo #210 / rural-actual / octombrie – noiembrie 2022

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0