Christo / Învăluiri

Avem fiecare dintre noi câte  ceva de ascuns. Un gând, un proiect, o faptă. Până ce se înfăptuiește, lucrul este mai lesne de ascuns. Odată realizat – este nevoie de imaginație și osteneală. Christo « împachetează », învăluiește, pășește înapoi de la obiectul înfăptuit spre cel gândit. Desigur, asta deschide orizonturi noi, permite ipoteze, ne face să credem că am putea schimba existentul.

Christo ascunde așa cum Arman compresează,  aceeaşi realitate ne-binevenită. Ascunde cu umbrele, cu hârtia, cu pânza…  Ambalează tabla aplatizată a bidoanelor de ulei de motor, apoi bidoanele înseși sau, mai subtil, ascunde aceleași bidoane, unele printre altele, acumulându-le în stive imense. Ascunde obiectele vieţii cotidiene, cu predilecție pe cele legate de copilărie. Amintiri cu care se lupta cam în același timp Louise Bourgeois ferecându-le în cuști de fier. Ascunzând, Christo trimite înapoi, refuză funcția Sfinx-ului – refuză căderea în realitate.

Prima victimă din amintirea colectivă a fost Pont Neuf, cel mai vechi pod din Paris. Zeci de mii de vizitatori au răspuns chemării. Dar… publicul de arta buffa a fost dintotdeauna mai numeros decât cel de arta seria. La fel la Londra ori Berlin. Desigur, masca pusă peste aparențe poate induce vis, dar visul poate induce deziluzia dezvăluirii.

Este oare visul artă ? Poate ascunsă în falduri, drapé-uri și umbre. Efemer în urma căruia nu rămân decât uneltele și cablurile.

Venit din Bulgaria, naturalizat american, Christo (care a lucrat împreună cu soția sa, Jeanne Claude) a reuşit o performanță excepţională la final de parcurs: a murit în timpul expoziției ce-i este consacrată la Paris, la centrul Pompidou, într-o vreme când oamenii se ascund cuminți în spatele măștilor. Anul viitor va fi supus învăluirii Arcul de Triumf din Paris şi Christo va fi desigur ascuns undeva, într-o umbră.