Colectia Frieder Burda

1984. Americanului de origine germano-iudaică Richard Meier îi este acordat Premiul Pritzker pentru Arhitectură – una dintre cele mai înalte distincţii ale domeniului.

Text: Oana Tănase
Foto: © Sammlung Frieder Burda / VG Bild-Kunst
www.sammlung-frieder-burda.de, www.richardmeier.com

Lăsam deoparte faptul că, în istoria premiului, Meier rămâne, deocamdată, cel mai tânăr câştigător, pentru a spune că, în acelaşi an, la numai câteva luni distanţă, arhitectul câştigă concursul de proiecte pentru realizarea Centrului Getty din Los Angeles. Moment care, pentru Richard Meier, deschide cu adevărat lunga listă de proiecte arhitecturale destinate să găzduiască arta: menţionăm aici Muzeul de Artă din Atlanta, Georgia; Muzeul Artelor Decorative din Frankfurt, Germania; Muzeul de Artă Contemporană din Barcelona, Spania sau Gagosian Gallery, Beverly Hills, California. Cei 13 ani care despart semnarea contractului şi inaugurarea Centrului Getty în decembrie 1997 sunt însă martorii unor (fundamentale şi nenumărate) răsturnări în lumea arhitecturii şi a design-ului, situaţie ce a atras interpretări şi comentarii felurite asupra ansamblului din Los Angeles pentru care s-au pus în joc 15 milioane de euro. Mai mult, cu doar două luni în avans, în octombrie 1997, nişa proiectelor de „arhitectură pentru artă“ bifează un miracol: Gehry invită lumea întreagă la noul Guggenheim din Bilbao.

În ochii multor comentatori, cele două subiecte – Getty şi Guggenheim – permit un lanţ infinit de comparaţii: într-o mână ţinem modernismul cu rădăcini în perioada puristă a lui Le Corbusier şi impulsul clasicist (ce mizează pe calităţile tectonicului şi pe noţiuni precum disciplina spaţiala, ritm matematic, armonie), iar în cealaltă mână avem un exerciţiu liric, de o vizualitate şi carnalitate debordantă. E ca şi cum, spun criticii, Meier încearcă să construiască Europa în Los Angeles, iar Gehry să aducă Los Angeles-ul în Europa!

2004. Şi după 20 de ani, pentru identificarea stilului lui Meier putem recurge la aceleaşi noţiuni. Şi aici răceala – ca efect al economiei gesturilor – conferă o eleganţă extremă întregului ansamblu. Inaugurată în octombrie, noua construcţie, destinată să adăpostească şi să expună în 1 000 de metri pătraţi Colecţia Frieder Burda, este proiectată sub chipul unei „villa“. Majoră este intenţia de a rezolva armonios, pe de o parte, relaţia dintre noua instituţie privată şi vecinătatea ei „de stat“ – Staatliche Kunstahalle Baden-Baden –, respectând identitatea fiecărei părţi, şi, pe de altă parte, dintre arhitectură şi peisaj. Soluţia aleasă: trasarea unui coridor transparent ce leagă cele două instituţii, controlul riguros al proporţiilor şi recursul la mici artificii (bazin de apă, verdeaţă, copaci) care fac firească trecerea exterior-interior. O arhitectură care, potrivit Richard Meier & Partners, să inspire creativitate şi să stârnească, atât în proprietar/locuitor, cât şi în vizitator starea de „eveniment“.

Victima fericită a unui „entuziasm spontan“, Frieder Burda (fiu al celebrului editor şi senator Franz Burda) a achiziţionat prima lucrare de artă în urmă cu 30 de ani, pentru ca la scurt timp să-şi declare intenţia de a compune o colecţie coerentă, cu peste 500 de piese, articulată cu precădere în zona expresionismului german: Max Beckmann, Ernst Ludwig Kirchner, Wilhelm Lehmbruck, August Macke, nelipsind însă nici actorii germani majori ai scenei contemporane Eugen Schönebeck, Georg Baselitz sau Penck, Gerhard Richter ori Sigmar Polke. Segmente bine definite ale colecţiei includ lucrări din ultima perioadă a lui Pablo Picasso, momente şi reprezentanţi ai expresionismului abstract american – Willem de Kooning, Jackson Pollock, Mark Rothko şi Clyfford Still. Ultimii amintiţi erau, în anii ‘70, potrivit unei declaraţii a arhitectului, chiar „eroii“ lui Richard Meier, prietenia şi colaborările lui, cel puţin cu Frank Stella, fiind extrem de strânse. Aici e de găsit şi una dintre explicaţiile situaţiei particulare în care îl întâlnim pe Meier: nu doar ca arhitect, ci şi ca artist (pictor şi sculptor).