Combinatul chimic de la Giurgiu
Aceia pentru care chimia a fost un punct tare au mai auzit, poate, de epiclorhidrină. Combinatul Chimic de la Giurgiu producea pe Platforma 1 respectiva chimicală.
În afara celor aproximativ 2500 de angajaţi şi a familiilor lor, prea puţini au ştiut de existenţa acesteia. Din 1976, când a început construcţia măreţului combinat „de clorosodice”, şi până la finalizarea lucrării, în 1980, oraşul nu a cunoscut poluarea chimică. Supapele au ţinut câţiva ani buni, însă, cu timpul, nori albi, lăptoşi şi extrem de nocivi au acoperit din ce în ce mai des oraşul, au făcut aerul irespirabil şi au îmbolnăvit localnicii mai sensibili. Curenţii de aer au ajutat un pic, îndreptând prăpădul către vecinii de peste Dunăre. În câţiva ani de funcţionare şi de scăpări constante de gaze toxice din pricina combinatului faimoasa vale cu trandafiri bulgăreşti a început să cam pălească.
Şi nu se ştie ce a contat mai mult: vocile indignate ale doamnelor bulgăroaice – utilizatoare de parfum de roze – sau presiunile la nivel înalt în cadrul CAER, dar rezultatul a fost că, în 1988, platforma 1 a combinatului a fost închisă, cele 20-30 ha pe care se întindeau construcţiile au rămas de izbelişte, tot mai puţine antihistaminice s-au vândut în farmaciile oraşului şi tot mai mult fier vechi s-a „recuperat”.
Prin 2000, un suflet de întreprinzător a vrut să facă în halele părăginite o fabrică de ulei, fără să-i treacă prin minte că solul ar trebui decopertat cel puţin un metru în adâncime şi că, oricum, trebuia solicitată o autorizaţie pe care nimeni, cu un dram de responsabilitate, nu ar semna-o.
Din entuziasmul de investitor în industria alimentară au rămas în combinat doar nişte pereţi placaţi cu panouri multicolore, intervenţie stranie printre ruine.