Combinatul de la Hunedoara
Ruine, oase de clădiri, praf negru de 10 cm pe cărărui, mirosuri slabe de acizi, laminoare decedate…
1884 – Fumegă primul furnal
1919 – Uzinele de Fier intră în patrimoniul Statului
1933 – Are loc inaugurarea sectorului de turnătorii: 4 hale pentru turnarea tuburilor de fontă, a pieselor de bronz, de oţel şi pentru pregătirea amestecului de turnare
1936 – Punerea în funcţiune a atelierului mecanic şi a celui de construcţii metalice
1938 – 1941 Oţelăria Martin îşi începe activitatea, fiind pus în operă laminorul duo reversibil de 800 mm
1958 – Laminorul de 1 000 mm
1968 – Laminorul de 1 300 mm
1980 – 1985 Apogeul
1990 – Peste 20 000 de angajaţi
70 de milioane de metri cubi de zgură depozitaţi la marginea oraşului
Productivitate de 61 t/oţel/om/an
2007 – nici urmă din toate acestea, doar ruine, oase de clădiri, praf negru de 10 cm pe cărărui, mirosuri slabe de acizi, laminoare decedate, opt furnale care de mult nu mai aruncă în aer nicio substanţă toxică, cărămizi ştanţate desprinse bucată cu bucată pentru a fi reutilizate, căi ferate suspendate cu traversele putrezite, fierul scos, tăiat şi furat după posibilităţi de cei mai închişi la culoare locuitori ai zonei, poveşti ale zilelor glorioase rămase în urmă, zeci de km pustiiţi şi, alături, viaţa care merge mai departe. În fapt, o activitate care a devastat peisajul, care are pe conştiinţă morţi şi incendii înspăimântătoare, un combinat integrat care a dizlocat oameni şi a împletit vieţi în jurul oţelului incandescent şi care a lăsat în urmă ruine şi nostalgii. Însă toate aceste umbre ale fostului gigant construit după modelul combinatelor din Lorena şi Ruhr au o poezie şi o frumuseţe care transcend dezastrul ce-l lasă în urmă.