fbpx

Concurs pentru reabilitarea şi amenajarea Curţii Johannes Honterus din Braşov

Competiţia caută să promoveze idei noi în urbanism şi să remodeleze tipologiile tradiţionale de spaţii urbane, încurajând creativitatea, susţinând în acelaşi timp cercetarea arhitecturală şi implementarea de proiecte contemporane în sit istoric, dar cu sensibilitate şi respect faţă de elementele existente. O importanţă specială se acordă relaţionării spaţiale cu vecinătăţile şi modelării unui spaţiu cu caracter destructurat în contextul urban existent şi de extindere în împrejurimile neexploatate încă, ţinând cont de identitatea puternica şi dimensiunea istorica a zonei.

Se menţionează că una din noile funcţiuni care domină spaţiul urban al Curţii Johannes Honterus este turismul cultural, atât datorită valorii ansamblului, cât şi, în mod special, al valorii deosebite urbanistice, arhitecturale şi artistice a Bisericii Negre. În consecinţă, se doresc soluţii personalizate compatibile cu spiritul istoric, cu spiritualitatea locului, cu funcţiunile contemporane.

Concurs pentru reabilitarea şi amenajarea Curţii Johannes Honterus din Braşov

Promotorul concursului este Asociaţia “Salvaţi Centrul Istoric al Braşovului”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov şi Biserica Evanghelică CA Braşov (Biserica Neagră). Organizatorul concursului este Ordinul Arhitecţilor din România în parteneriat cu Filiala Braşov-Covasna-Harghita a Ordinului.

Concursul de soluţii este organizat într-o singură fază, în limba română, deschis arhitecţilor şi urbaniştilor din România şi ţările Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, în condiţii similare unei achiziţii publice a serviciilor de proiectare.

Termenul limită pentru înscriere este 31 octombrie 2011.

Toate detaliile despre concurs le puteţi găsi aici.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0