Concursul Tree Houses in Paradise
Competiţia internaţională Tree Houses in Paradise, organizată de National Geographic Channel, urmăreşte crearea unor case în copaci cu funcţiunea de hotel.
Siturile din competiţie sunt amplasate în apropierea plajelor din Fiji, Vietnam, China sau Maui, în locuri în care nu există copaci. Majoritatea structurilor vor fi amplasate în palmieri aduşi la faţa locului şi plantaţi special pentru proiectele câştigătoare.
Concurenţii trebuie să proiecteze o structură pentru un loc ideal, în care toate materialele sunt accesibile. Nu prea există restricţii, nivelul de libertate fiind destul de neobişnuit pentru astfel de competiţii: structura propusă trebuie să fie amplasată într-un palmier, la o înălţime considerabilă deasupra pământului, pereţii nu sunt neapărat necesari, se poate renunţa şi la sistemele de încălzire sau răcire şi nu în ultimul rând, nu există niciun normativ care trebuie respectat. Aceste construcţii vor oferi o incursiune în viitorul arhitecturii, când respectul pentru natură va deveni un standard real în construcţii.
Primele 100 de proiecte vor fi cuprinse în paginile unui volum cu titlul “Treehouses in Paradise, Fantasy Designs for the 21st Century 2”.
Concursul este deschis studenţilor, designerilor, artiştilor, arhitecţilor şi oricărei persoane pasionate de domeniu.
Înscrierile se fac până pe 29 august 2011.