fbpx

Conferinţa De-a arhitectura TALKS şi Gala Voluntarilor De-a arhitectura

În data de 1 aprilie 2017, Asociația De-a Arhitectura organizează Conferinţa De-a arhitectura TALKS, aflată la ediţia a III-a.

Conferinţa De-a arhitectura TALKS este o oportunitate de întâlnire directă a unor oameni interesați de educația de arhitectură și mediu construit pentru copii și tineri. Invitați din România, dar și Germania, Finlanda și Japonia vor prezenta motivațiile și experiențele de lucru, exemple de bună practică în contextul definit de politici publice de arhitectură și de educație. Vom înţelege împreună de ce este atât de important să investim cu toţii resurse, creativitate, pasiune, energie, timp, în educaţia în arhitectură.

Așadar, sunteți așteptați pe 1 aprilie, de la ora 13:30, arhitecţi, urbaniști, profesioniști ai mediului construit, alături de cadre didactice, cercetători în științele educației, companii într-o discuție între oameni „mari” despre cum să formăm, prin arhitectură, pe cei „mici”, ca buni locuitori ai oraşelor de azi și de mâine.

Gala Voluntarilor De-a arhitectura este un eveniment ce se va desfăşura o dată la cinci ani, iar ediţia acestui an este o premieră absolută. Vom avea ocazia să mulţumim şi să premiem munca arhitecţilor din marea echipă De-a arhitectura, care, săptămână de săptămână, 5 ani de zile, au făcut voluntariat la şcoli sau în activităţile de organizare ale Asociaţiei. Sunt arhitecţii care au pus multă pasiune în joc, multă creativitate, au stimulat copiii să îşi dezvolte imaginaţia, au sădit seminţe ale cunoşterii, care în timp vor înflori.

Mulţumim deci celor peste 250 arhitecţi din toată ţara, fără de care nu reuşeam să ducem arhitectura în şcoli şi să construim prin educaţie! Prin parteneriatul cu peste 500 de profesori, joaca, experimentul şi creativitatea au fost luate în serios. Le mulţumim tuturor şi vă invităm să îi cunoaşteţi şi aplaudaţi pe 1 aprilie, ora 18:00.

Participarea la Conferinţă este gratuită.

 

RSVP: Confirmările participării se primesc până la data de 24 martie 2017, la adresa: raduramonaelena@gmail.com.

Program eveniment:
⌂ 13:30-14:00: Accesul la Conferinţa De-a arhitectura TALKS, ediţia III
⌂ 14:00-18:00: Conferinţa De-a arhitectura TALKS, ediţia III
⌂ 18:00-18:30: pauză
⌂ 18:30-21:00: Gala Voluntarilor De-a arhitectura
⌂ 21:00-22:00: Party & socializare

Locul de desfășurare al evenimentului: Palatul Universul – Talent Garden, Corp B, mezanin, str. Ion Brezoianu, nr. 23-25, București

 

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0